Acasă Eveniment Forumul cooperării descentralizate româno – belgian la Arad

Forumul cooperării descentralizate româno – belgian la Arad

DISTRIBUIȚI

Forumul cooperării descentralizate româno – belgian se va desfăşura la Arad, în perioada 5 – 6 noiembrie 2010 şi va fi găzduit şi organizat de Consiliul Judeţean Arad, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Belgiei. Acest forum reprezintă încă o ocazie de a sărbători 130 de ani de relaţii diplomatice între Belgia şi România, dar şi 20 de ani de parteneriate între judeţele româneşti şi provinciile belgiene, între oraşe şi comune din cele două ţări, sub egida „Opérations Villages Roumains”. „Forumul de la Arad vine ca o continuitate a relaţiilor româno-belgiene, ultima întâlnire de acest gen având loc în 2006, la Bruxelles. Parteneriatul a fost conceput ca un forum permanent de schimb de experienţă şi întâlniri între comunităţile locale din cele două ţări. Scopul principal îl constituie crearea unei puternice reţele de colaborare între entităţi publice şi private din România şi Belgia, care au considerat oportună continuarea acestui model de reuniuni. Din această colaborare se pot desprinde proiecte şi realizări în diverse domenii, de la economie şi comerţ, la turism şi strategii regionale”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. Principala temă a Forumului o constituie descentralizarea, care va reuni în jurul aceleiaşi mese miniştri, conducători la nivel local, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai societăţii civile, parlamentari europeni, reprezentanţi ai instituţiilor europene. Este aşteptat la Arad Luc Van den Brande, preşedintele Comisiei pentru Cetăţenie, Guvernanţă, Afaceri Instituţionale şi Externe din cadrul Comitetului Regiunilor, fost preşedinte al Comitetului Regiunilor, fost ministru-preşedinte al Regiunii Flandra.  Scopul principal al evenimentului este de a stabili un dialog productiv asupra cooperării descentralizate ca soluţie la problemele actuale din domenii ca sănătatea publică, educaţia, siguranţa cetăţeanului şi mediul înconjurător şi rolul societăţii civile. Discuţiile despre beneficiile descentralizării se vor purta din perspectivă europeană iar ideile rezultate vor fi aduse la cunoştinţa autorităţilor din domeniile menţionate, pentru a-şi găsi concretizarea în proiecte. „Acest Forum se desfăşoară pe fondul crizei economice şi financiare, ale cărei efecte dramatice sunt resimţite de noi toţi, la nivel global. De aceea, astăzi, poate mai mult ca oricând, statele, regiunile, comunităţile locale trebuie să manifeste solidaritate.  Gestionarea corectă a resurselor, corelarea lor cu necesităţile pentru a depăşi dificultăţile curente ne oferă şansa de a deveni mai puternici şi mai hotărâţi să construim o lume mai bună şi mai prosperă”, a declarat Nicolae Ioțcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. Forumul este situat şi sub semnul Europei ca o mare familie unită, în care tuturor actorilor publici şi privaţi le revine misiunea de a identifica soluţii inovative, de a consolida managementul participativ la nivel local, de a asigura o bună planificare şi o bună guvernanţă, de a coboară nivelul de luare a deciziilor cât mai aproape de cetăţeni.

Comentarii

comentarii