Acasă Actualitate Forumul Naţional „ORL.ro”

Forumul Naţional „ORL.ro”

DISTRIBUIȚI

Compania Puls Media Network, cel mai important grup comunicator de informaţie medicală din Romania, organizează, sub patronajul Colegiului Medicilor din România, în 20 iunie, la Hotel Intercontinental Bucureşti, prima ediţie a Forumului Naţional „ORL.ro” cu tema generică „Endoscopia în ORL”.
Forumul Naţional ORL.ro reprezintă cea mai mare manifestare organizată până acum, dedicată exclusiv domeniului ORL, reunind în cadrul lucrărilor ştiinţifice peste 150 de medici specialişti ORL, precum şi  personalităţi naţionale, şefi de clinici. Subiectele prelegerilor, cât şi numele celor care au acceptat participarea la acest eveniment medical, sunt, fără îndoială, reperele pe care se bazează succesul acestui eveniment.

Comentarii

comentarii