Acasă Actualitate Fost preşedinte al CJ Timiş, condamnat în dosarul finanţării echipei de fotbal...

Fost preşedinte al CJ Timiş, condamnat în dosarul finanţării echipei de fotbal Poli Timişoara

DISTRIBUIȚI

Constantin Ostaficiuc, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, a fost condamnat, miercuri, de Curtea de Apel Timişoara, la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul finanţării echipei de fotbal Poli Timişoara.

Magistraţii Curţii de Apel Timiş au dat, miercuri, o sentinţă definitivă în dosarul de abuz în serviciu privind modul în care a fost finanţată echipa de fotbal Poli Timişoara de către Consiliul Judeţean Timiş, în perioada în care era condusă de Marian Iancu.

Astfel, Constantin Ostaficiuc, fost preşedinte al CJ Timiş, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare şi i-a fost interzis dreptul de a ocupa funcţii publice timp de doi ani după executarea pedepsei. El trebuie să plătească, alături de ceilalţi inculpaţi, şi 9.950.000 lei drept despăgubiri către Consiliul Judeţean Timiş. În primă instanţă, Tribunalul Timiş l-a condamnat pe Constantin Ostaficiuc la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuă.

Aceeaşi pedeapsă au primit-o, miercuri, şi Petrişor Nădăştean, fost secretar al CJ Timiş, Răzvan Hrenoschi şi Dan Cionvică, foşti directori în cadrul CJ Timiş, Gheorghe Chivorchian, fost preşedinte al echipei de fotbal Poli Timişoara, Ioan Negrei şi Ioan Liviu Roşca, care aveau funcţii de conducere la Politehnica Timişoara.

De asemenea, Petru Borza şi Octavia Pepa au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu suspendare, iar Mircea Mihuţ a primit doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare.

Potrivit rechizitoriului DNA, Constantin Ostaficiuc, profitând de funcţia sa şi contrar prevederilor legale, a aprobat şi dispus, în perioada 2008-2011, alocarea şi plata, cu sprijinul celorlalţi inculpaţi, din bugetul judeţului Timiş, a sumei de 9.950.000 lei către S.C. Politehnica Timişoara S.A., în condiţiile în care finanţarea structurilor sportive de drept privat din bugetele publice era limitată la entităţile fără scop lucrativ, în condiţiile în care S.C. Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest S.A, devenită ulterior S.C. Politehnica Timişoara SA, era organizată ca societate pe acţiuni.

Comentarii

comentarii