Acasă Actualitate Fosta cantină a Spitalului de Copii va fi demolată. Nu mai poate...

Fosta cantină a Spitalului de Copii va fi demolată. Nu mai poate fi reparată

DISTRIBUIȚI

Lucrările de la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, cele care privesc noul corp, se apropie de final. Totuși, în paralel, există și o altă investiție în cadrul spitalului, care privește curtea și unele clădiri mai vechi. Această investiție cere noi decizii importante. De exemplu, fosta cantină și o altă construcție de legătură se află într-un stadiu avansat de degradare. Expertiza realizată arată că mai degrabă acestea ar trebui demolate. Drept urmare, ar trebui oprite investițiile începute nu demult.

Astfel, Consiliul Local trebuie să decidă, în baza documentațiilor, dacă se va renunța la investiția în reparații, se vor anula indicatorii tehnico-economic pentru proiectul „Reparații capitale corp cantină la Spitalul Clinic de Urgențe pentru copii «Louis Țurcanu»”, cu o  valoare totală de 6 milioane de lei (inclusiv TVA), din care construcții-montaj 3,3 milioane lei  (inclusiv TVA) și vor înceta contractele aflate în derulare.

Ordinul de începere a lucrărilor pe contractul de reparații a fost dat în 1.04.2021. Pe parcursul executării lucrărilor de decopertare și demolare, în urma dezvelirii pereților și pardoselii, au fost constatate mai multe degradări și deficiențe structurale ascunse sub tencuieli, șape sau în spatele unor pereți de gips carton, iar drigintele de șantier a solicitat oprirea lucrărilor realizate până acum în proporție de sub 3% și reevaluarea situației.

S-a luat decizia efectuării unei noi expertize, concluziile acesteia fiind:

  • Clădirea prezintă un grad avansat de degradare (fisuri, crăpături la pereți și plașee);
  • Una dintre cauzele degradărilor o reprezintă tasările diferențiale ale fundațiilor, ceea ce determină subturnări în condiții greu accesibile și costisitoare;
  • Grad avansat de umiditate, acumulat în materialele ce alcătuiesc structura clădirii;
  • În conformitate cu normativele de risc seismic s-ar impune cheltuieli ce depășesc semnificativ valoarea de înlocuire a clădirii existente.

„Se propune, în consecință, desființarea clădirii. Demolarea nu afectează rezistența și stabilitatea clădirilor alăturate. Având în vedere concluziile expertului tehnic și faptul că investiția este la început (2,73% din contract realizat) se propune oprirea investiției. Printr-o nouă abordare arhitecturală, se vor crea noi spații ce vor duce la îmbunătățirea actului medical, a confortului pacienților și a aparținătorilor acestora. Totodată, se vor reloca și anumite echipamente din curte, asigurându-se un flux optim în ceea ce privește întreținerea, îmbunătățirea aspectului general al spitalului și creșterea suprafeței spațiilor verzi.

În 08.06.2022 a avut loc o ședință, la care au participat și reprezentanții firmelor. A fost prezentat Raportul de Expertiză și s-a convenit ca, în cazul în care consiliul local va hotărî oprirea proiectului, vor înceta de comun acord, contractele( proiectare-49.890 lei, execuție-3,3 milioane de lei și supraveghere prin diriginți de șantier-20.700 lei), cu decontarea la zi a activităților prestate și fără alte pretenții față de restul de executat”, precizează reprezentanții primăriei.

Comentarii

comentarii