Sunt tot mai puţini printre noi, iar amintirile tot mai îndepărtate în memoria familiilor foştilor deţinuţi politici. Pentru că timpul modelează chipurile luptătorilor anticomunişti din anii de pace postbelică în nume de strămoşi. Au fost anii de mult dorită pace ce după cel de-al Doilea Război Mondial, tulburaţi profund de cadenţa trupelor sovietice care şi-au impus cu sălbăticie sistemul în România părăsită de democraţiile occidentale. Demnitatea şi onoarea unui popor a fost strivită l el acasă, iar cei care refuzau să se supună erau vânaţi şi fie deveneau turnători şi trădători, păstrându-şi libertatea şi câştigând demnităţi, fie se retrăgeau în munţi, spre ultimul refugiu al libertăţii.
Pe data de 9 martie, a celor 40 de sfinţi mucenici, în fiecare an sunt comemoraţi şi cei care au devenit victime ale comunismului sovietic. Este Ziua lor, a foştilor deţinuţi politici anticomunişti, când singura ofrandă pe care o mai pot primi de la noi este parastasul.
Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din Timiş număra peste 2.000 de membri în anul 1990, al înfiinţării, iar acum mai sunt circa 100. Au îmbătrânit şi au plecat dincolo de codri.
Dr. ing. Teodor Stanca, preşedintele AFDPA Timiş, îşi amintea că judeţul bănăţean a avut peste 40.000 de deportaţi în Bărăgan, cei mai mulţi din ţară, unde cei mai mulţi şi-au găsit sfârşitul, iar după ani de zile petrecuţi printre ciulinii Bărăganului, cei care au avut şansa de a reveni, fie nu şi-au mai găsit casele în starea în care le-au lăsat, fie le-au fost ocupate de noii călăi.
“Tinerii generaţiei anului 1956 era cea a ‘copiilor părinţilor noştri’, părinţi care părăsind tranşeele celui de-Al Doilea Război Mondial şi întorcându-se acasă au găsit o ţară ocupată de o forţă străină, care au fost deposedaţi de agoniseala lor şi a înaintaşilor, care erau obligaţi să plătească cote aberante, după care nu mai rămâneau cu aproape nimic din ce să-şi întreţină familia”, spunea Teodor Stanca.
Penitenciarul Timişoara a rămas un loc de foarte tristă amintire prin renumita “celulă a morţii”, celula nr. 2, unde erau cazaţi pentru ultima noapte toţi deţinuţii politici condamnaţi la moarte. Astăzi, celula nr. 2 a devenit muzeu deschis pentru vizite în data de 9 martie şi unde se oficiază câte un ceremonial religios în amintirea deţinuţilor politici condamnaţi la moarte. Iniţiativa transformării celulei nr. 2 în celulă-muzeu, în anul 2003, îi aparţine prof. Ileana Silveanu, şi ea fost deţinut politic.
Aflându-se în spaţiul de detenţie, accesul în celulă este restricţionat, putându-se intra doar cu aprobarea conducerii Penitenciarului, în anumite zile: 9 martie, 29 iunie, de Ziua Penitenciarului, pe 16 iulie, la pomenirea deţinuţilor ucişi la Pădurea Verde şi pe 14 septembrie, de Ziua Crucii. În celula-muzeu au fost amplasate două manechine din sârmă, în zeghe, două tinete şi o placă memorială pe care sunt înscrise numele celor 18 condamnaţi la moarte şi executaţi, dar şi numele călăilor.
Execuţiile aveau loc la Pădurea Verde, iar în dimineaţa zilei finale, condamnaţii erau îmbarcaţi în dube şi transportaţi la periferia oraşului, puşi cu spatele la plutonul de execuţie, legaţi la ochi şi cu toate că îşi doreau o ultimă spovedanie, nu li se permitea. De aceea, cei mai mulţi dintre ei sfârşeau cu rugăciunea iertării, Tatăl nostru, pe buze.
