Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, aflat la ora actuală în penitenciar în urma condamnării sale într-un dosar care, aşa cum am prezentat la vremea respectivă, ridica multe semne de întrebare, a fost trimis din nou în judecată de DNA. Conform unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată a lui Ioțcu Petru Nicolae, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, la data faptei președinte al Consiliului Județean Arad, în sarcina căruia s-au reținut săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență, din care una în formă continuată, alături de Ioan-Teodor Faur, la data faptei reprezentant al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată şi Adrian Ionescu-Marius, la data faptei reprezentant al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
Procurorii DNA, prin rechizitoriul întocmit în acest dosar, consideră că în perioada mai-iunie 2015, Nicolae Ioţcu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, printr-un intermediar, a pretins și primit de la cei doi oameni de afaceri suma totală de 35.000 lei adică 25.000 lei de la Ioan-Teodor Faur și 10.000 lei de la Adrian Ionescu – Marius, bani ce urmau a fi folosiți pentru realizarea unei campanii de imagine a președintelui Consiliului Judeţean. „Sumele respective au fost pretinse și primite de inculpatul Nicolae Ioţcu pentru a-și exercita influența asupra funcționarilor din subordine, în legătură cu derularea în bune condiții a contractelor încheiate de Consiliul Județean Arad cu societățile reprezentate de inculpații Faur Ioan-Teodor și Adrian Ionescu-Marius, adică recepția și plata la termen a lucrărilor executate, asigurarea în bugetul de venituri și cheltuieli al Consiliului Județean Arad a sumelor necesare plății lucrărilor contractate/executate precum și facilitarea atribuirii altor contracte de achiziții publice. În cauză a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 35.000 de lei, existentă într-un cont bancar ce aparține inculpatului Nicolae Ioţcu. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș, cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză”, se arată în comunicatul de presă al DNA.