Acasă Actualitate Fotografii din peşteri, expuse la Timişoara

Fotografii din peşteri, expuse la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Asociaţia Speologică Prusik din Timişoara organizează vernisajul expoziţiei de fotografie subterană „Veacuri împietrite”. Evenimentul, ajuns la cea de-a XI-a ediţie, are loc marţi, 7 decembrie, de la ora 18.30, la Casa Adam Muller Guttenbrunn, de pe strada Gheorghe Lazăr, nr. 10-12. „O lume ascunsă de ochii multora dintre noi aşteaptă să vă fie dezvăluită într-o nouă expoziţie fotografică. Acest tărâm greu accesibil a dăinuit în timp să ne ofere frumuseţi de neegalat. Expoziţia, ca în fiecare an, reprezintă rodul muncii de peste an a Asociaţiei Speologice Prusik în domeniul fotografiei subterane”, anunţă organizatorii. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 8-19 decembrie 2010, între orele 9.00-18.00. Intrarea este liberă.
 

Comentarii

comentarii