Acasă Economic Fără Nicolaus Mann, Aton Transilvania e în derivă

Fără Nicolaus Mann, Aton Transilvania e în derivă

307
DISTRIBUIȚI

alt

Grupul german de firme Aton GMBH Transilvania este acuzat de sute de deţinători de terenuri din Timiş că nu-şi îndeplineşte obligaţiile contractuale pentru exploatarea terenurilor agricole luate în arendă. Datoriile companiei pe anii agricoli 2008 şi 2009 au ajuns la peste 1,5 milioane de euro. La ora actuală, Aton Transilvania trece print-o situaţi dificilă, recunoscută chiar de conducerea acesteia. Problemele au început încă de anul trecut, când, în ciuda  faptului că societatea încasa subvenţii de la Uniunea Europeană pentru terenul arendat, nu a reuşit să-şi onoreze contractele.

 Aton Transilvania deţine şi Moara Carani, din judeţul Timiş, cu o capacitate de depozitare de 150.000 de tone de grâu. Investiţia, în valoare de 10 milioane de euro, s-a făcut şi cu sprijinul Sapard. Cel care a pus bazele companiei în România, Nicolaus Mann, nu mai este administrator din 2007, anul când la Aton au început să apară şi problemele. Acum, cei de la Aton Transilvania promit că lucrurile vor intra în normalitate, odată cu numirea unui nou administrator. „În ultimele două săptămâni, am început să intrăm în normalitate şi să începem plăţile. Venirea noului administrator, o persoană tânără şi competentă, va schimba situaţia”, ne-a declarat directorul Valentin Ardeleanu. Paul Milata, administratorul numit de Aton GMBH, a ajuns ieri la Carani şi s-a apucat de treabă. „Datoriile pe care le avem au ca şi cauză în primul rând fluctuaţiei de personal. Mai există şi câteva cauze interne, de care nu vreau, deocamdată, să vorbesc. Vom începe plăţile pentru anii 2009 şi 2008 în această săptămână. Datorită contractelor suntem obligaţi să-i plătim pe deţinătorii de terenuri în numerar, aşa că va trebui organizată o logistică destul de complicată. Nu este o problemă de fonduri, pentru că firma mamă din Germania (n.r. – Aton GMBH) consideră rezolvarea situaţiei din România o prioritate”, ne-a declarat Paul Milata.

Actele caritabile s-au terminat

“În anul 2008, de distribuirea acestor produse din partea Uniunii Europene s-a ocupat Prefectura judeţului Timiş Acum, urmare a hotărârii de guvern, s-a stabilit să se ocupe CJ Timiş. Prin serviciile noastre relaţii publice, ne-am ocupat să stabilim listele cu toţi care beneficiază de aceste ajutoare. Avem identificate peste 60.000 de persoane la nivelul judeţului Timiş, pentru care se va asigura făină şi zahăr. Pentru a se distribui aceste cantităţi, era nevoie de un depozit în care se concentrează toate aceste produse de unde se distribuie pe localităţi în vederea distribuirii la persoanele care beneficiază conform legislaţiei în vigoare. CJ Timiş a contactat factorii de decizie în judeţ, cum s-a procedat anul trecut şi singurul depozit care îndeplineşte condiţiile din punct de vedere igienico-sanitar şi de siguranţă s-a ajuns la firma din Carani. La moara din Carani. CJ Timiş s-a adresat societăţii respective pentru a ne închiria depozitul pentru a depozita aceste alimente. Se va plăti o chirie. Când era administrator Nicolaus Mann, nu percepea chirie, făcea un gest de caritate din partea societăţii, pentru că s-au mai depozitat astfel de produse şi anii trecuţi. Acum, fiind capital străin, s-a solicitat chirie. Doctorul Mann a făcut multe acte de caritate în multe momente, în caz de calamităţi şi altele”, spune Adam Crăciunescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

Comentarii

comentarii