Acasă Actualitate “Fără numele morţilor pe monument se favorizează criminalii!”

“Fără numele morţilor pe monument se favorizează criminalii!”

DISTRIBUIȚI

“La 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, începută la Timişoara, constatând că monumentul din faţa Catedralei Mitropolitane este neterminat (lipsesc numele morţilor), vă rugăm a comanda această creştinească lucrare pe feţele soclului, cu litere aplicate ca pe cubul fântână de pe str. Alba Iulia) după cum urmează: “În Revoluţia din Decembrie 1989, cetăţenii Timişoarei au luptat singuri o săptămână împotriva dictaturii comuniste, ale cărei instituţii armate au asasinat oficial 119 martiri, 16–22 decembrie. Au fost mai mulţi”. Este cererea trimisă Primăriei Timişoara, de către Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 Timişoara, prin fostul primar (primul ales) al Timişoarei, arhitectul Pompiliul Alămorean (foto), preşedintele fundaţiei. “Am luat notă de solicitarea dumneavoastră şi am procedat în consecinţă pentru a finaliza până în decembrie 2009 o lucrare de artă care să nominalizeze persoanele decedate şi care va fi amplasată în Piaţa Victoriei, într-un loc public, aşa cum aţi cerut”, este răspunsul Primăriei Timişoara. De asemenea, în răspuns, primăria mai susţine că executorul testamentar (fratele) al creatorului monumentului nu acceptă nicio modificare asupra lucrării de artă, nici măcar a soclului. Din păcate, Alămorean este profund nemulţumit de răspunsul primăriei şi susţine că nimic nu este real din ce se susţine în documentul primit. El mai susţine că administraţia locală nu a respectat legea şi nu i-a răspuns în 30 de zile, conform legii. “Trebuia să primesc răspuns de la primar şi de la preşedintele de şedinţă. Cererea mea nu este în program, pe ordinea de zi. Am cerut să fiu chemat când s-a discutat în consiliu, să ştiu măcar procesul-verbal şi numele celor prezenţi. Spun că în această situaţie, fără numele morţilor pe monument se favorizează criminalii din decembrie 1989. Dacă vor fi şi numele martirilor, oricine se va întreba atunci şi cine sunt criminalii”, a declarat fostul primar al Timişoarei.

Comentarii

comentarii