Acasă Actualitate Frică şi mântuire, la Timişoara

Frică şi mântuire, la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Un subiect înfricoşător pentru unii, motiv de bucurie pentru alţii. Problemele ridicate de eshatologie rămân pentru adevăraţii creştini un „stimulent” spre mântuire. Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) din Timişoara organizează o nouă întâlnire a cursului tradiţional de spiritualitate creştin-ortodoxă. Miercuri, de la ora 19, în Amfiteatrul 1 al Facultăţii de Medicină din Piaţa Maria, invitatul serii va fi teologul Cătălin Bogdan. Acesta va suţine prelegerea cu tema „Eshatologia părintelui Alexander Schemann”. În termeni laici, eshatologia reprezintă totaitatea concepţiilor religioase ce fac referire la destinul final al omenirii. În mediul religios, viziunea părintelui Schemann asupra eshatologiei este considerată una de certă valoare. Conferințele ASCOR se adresează tuturor celor dispuşi să sacrifice două ore din timpul lor în favoarea discuţiilor teologice, duhovniceşti şi le dăruiesc posibilitatea de a face lumină în nelămuririle care îi frământă, prin întrebările adresate invitaţilor şi răspunsurile primite. De fiecare dată, intrarea este liberă.

Comentarii

comentarii