Acasă Editorial Fritz? Da, Fritz! Timișoara? Da, Timișoara!

Fritz? Da, Fritz! Timișoara? Da, Timișoara!

DISTRIBUIȚI

Am urmărit cu mare atenție seria de acțiuni dirijate din Primăria Timișoara de către primarul în funcție, Dominic Fritz, dar am lăsat să treacă Sfintele Paști, apoi emoția prin care fiecare dintre noi filtrăm evenimentele de lângă noi, iar a mea era determinată de faptul că despre unele dintre acțiunile lui Dominic Friz am scris deja, ani de zile, deci chiar înainte ca el să fi fost primar.

Închiderea terasei D`Arc pentru depășirea nivelului decibelilor a fost făcută pe lege, pe legea care protejează cetățenii unui oraș civilizat împotriva urletelor (căci sunete nu pot fi numite) în miez de noapte. Locutorii din Piața Unirii au devenit victimele abuzului fonic. Terasa s-a redeschis recent în urma unei sentințe judecătorești, iar comentariile sunt inutile. Ceea ce nu a făcut însă Dominic Fritz este legat de comunicare. ”Marii” lui comunicatori, ca și consilierii plătiți din bani publici, fără merite, nu l-au sfătuit să comunice cu patronii firmei. Poliția Locală a comunicat doar procesele verbale. În locul lui, într-o seară târziu, aș fi mers la barul cu pricina, aș fi stat modest într-un colț, apoi le-aș fi arătat supărarea primarului unui oraș de cinci stele (cum știam că am fi fost) și i-aș fi făcut să se jeneze că sunt parte din traumatizarea locuitorilor Timișoarei. Poate era mai elegant, mai ales că avem ”primar neamț”, nu? Erau opt baruri în Piața Unirii de care, pe vremea lui Cojan, Poliția Locală nu avea voie să se apropie. Erau sub protecția milițianului. Așadar, era vremea schimbărilor. Dominic Fritz este deja în al treilea an de mandat. Nu a făcut nimic, absolut nimic până acum, deși telefoanele se înroșeau sunând la Poliția Locală. Stresul fonic în Timișoara este foarte mare, iar golanii încă domină populația decentă.

Terasa Symphony, de lângă Operă, era mereu prăfuită (cer iertare unor prieteni pe care-i iubesc mult, care mergeau aici, la bere, și poate nu observau ”suferințele civilizației”), avea ”pereți din plastic”, altă ilegalitate, după Legea Împotriva Fumatului din 2016, și era deschisă fără autorizație. O fi fost simpatică unora, dar nu avem voie să susținem ilegalitatea. Proprietarul nu se prea adapta regulilor europene. Din păcate! La Viena, ar fi fost demolată ”simfonia” lui de multă vreme.

Cluburile de pe Bega au, și ele, povești nemuritoare. Casa del Retro, un spațiu decent, din care sunetele nu deranjau niciodată, este un loc elegant, unde Horațiu Dejan, timișorean cu bun simț, a organizat multe evenimente culturale, petreceri de ținută, iar domnul Fritz știe asta foarte bine! Horațiu Dejan a organizat licitații pentru Oncologie și a donat toți banii unei cauze umanitare… A donat 12 000 euro. Altele nu au faimă bună, este adevărat. Dar sunt soluții legale. Terenurile de pe malul Begăi au fost ale statului român, ale unor societăți de stat, iar recent au intrat în proprietatea Timișoarei. Să ne înțelegem: ale orașului, nu ale lui Ruben Lațcău, nici ale lui Fritz! Ar fi fost decent ca pe proprietarii care deja au investit enorm în acele spații, să-i fi chemat la negocieri pentru intrarea în noua formă a folosirii. Știu consilierii și avocații ce au de făcut. Casa del Retro nu are nicio legătură cu afacerea TERMAL. Acolo, un arab acomodat în Timișoara și-a făcut locuință. Ilegal. Cum poate domnul Fritz să-i eticheteze pe toți patronii cluburilor de pe Bega ca ”mafioți”? Cum își permite să amestece patroni ca Dejan sau Hambaraș, timișoreni cunoscuți și implicați în fenomenul cultural cu mult înainte ca Fritz să fi visat că va fi primar, cu numele unor golani care și-au bătut joc de administrațiile locale de-a lungul timpului? Stresul fonic a distrus Timișoara mulți ani. Domnul Robu mi-a mărturisit, după ce nu mai era primar, că nu a verificat niciodată, și i-a părut rău. Era manipulat de derbedeii Ionuț Naslău, Alin Popoviciu și milițianul Cojan. Păcat că i-a crezut, una dintre revoltele timișorenilor, cauză a votului negativ, a fost teroarea de pe Bega. Și oamenii nu l-au mai votat…

Numele de ”mafioți”, etichetele aruncate năvalnic peste numele și prenumele unor oameni cumsecade ai Timișoarei, vor declanșa iadul peste Fritz. Urmează un șir de procese pentru calomnie, din care nu știu cum o să iasă cel sfătuit de repetenții din jurul său. Ce oroare! Da, Timișoara are nevoie de liniște noaptea, studenții buni, nu golanii, au nevoie, ca și restul populației active, de somn. Liniștea nopții este sursă de creativitate. Scriitorii scriu, poeții visează cu ochii deschiși, multă lume citește. Da, încă citește! Nu vrea să-și pună dopuri în urechi. Nu este normal. Așa ne-a lăsat Dumnezeu. În toată Europa, spectacolele de seară, cluburile sunt în afara orașelor. Dar de aici, de la dorința aparentă de a ajuta cetățenii orașului să aibă confort fonic, până la jignirile odioase aduse unor timișoreni care au mii de cunoscuți, sute de amici, zeci de prieteni și vecini care l-au votat pe Fritz, este un drum noroios. Greu de pășit prin el.

A mai fost scandalul AGIL. Dacă tonetele nu mai aveau autorizație, de ce au fost lăsate încă un an? Și dacă tot i-ați scos pe angajați din acele tonete, de unde lumea cumpăra, susținând o afacere locală, de ce în Săptămâna Patimilor? De ce au rămas pe drumuri angajați, chiar înaintea Sfintelor Paști? Tăiatul în carne vie, cu un cuțit ascuțit, similar tăiatului mielului, a fost o demonstrație pentru neomarxiștii ”iubiți”?

Dominic Samuel Fritz, e minunat să vrei dreptate, dar pe ce cale? Au fost mulți în istorie care au crezut că rasa ariană este superioară, iar pentru asta au ucis!

Dominic Fritz, concediază-ți consilierii incompetenți sau nu, lasă-i, că astfel drumul spre căderea din pod în josul istoriei locale va fi mai ușor!

Comentarii

comentarii