Acasă Actualitate Fritz se laudă cu investiția de la Uzina de Apă Urseni, viitor...

Fritz se laudă cu investiția de la Uzina de Apă Urseni, viitor Muzeu al Apei, finanțată de… Aquatim

DISTRIBUIȚI

Duminică, 10 aprilie, primarul Dominic Fritz a ținut să remarce „frumusețea simplității” patrimoniului industrial al Timișoarei. Și a făcut asta vorbind despre Uzina de Apă de la Urseni, care va deveni în curând „Muzeul Apei”. Numai că proiectul este al companiei Aquatim, iar primarul nu prea are niciun merit în realizarea acestuia.

Ce-i drept, primăria se ocupă în prezent de Turnul de Apă din Iosefin, dar dorește și să aducă în domeniul public și cel din Fabric. Însă în cazul primului vorbim de un proiect moștenit de la fosta administrație, în timp ce în cazul celui de-al doilea viceprimarul Cosmin Tabără încă se ocupă ce partea juridică, împreună cu „Patrimoniul”.

„Uimitor de frumoasă este simplitatea patrimoniului industrial din Timișoara. Iar asta se vede și mai bine atunci când prin intervenții neinvazive, clădiri superbe sunt introduse în circuitul cultural și redate comunității. Asta se întâmplă la Uzina de Apă de la Urseni care peste câteva luni își va deschide porțile pentru vizitatori și turiști, transformată în Muzeul Apei. Lucrările sunt în toi, trei din clădirile vechii uzine – Grup Fântână nr 1, Stație Prefiltre, Stație Pompare – sunt refuncționalizate în spații muzeale, cu păstrarea utilajelor și instalațiilor de tratare a apei aflate în interior, care sunt perfect conservate. Se construiește un corp de clădire nou, unde va fi recepția vizitatorilor. Curtea viitorului muzeu este amenajată cu bazine decorative de apă statice sau interactive și exponate pentru copii”, transmite Fritz, într-o postare pe Facebook.

Investiția de circa 8 milioane de lei este 100% a Aquatim S.A.. „De ani de zile se îngrijește impecabil de moștenirea arhitecturală a fostelor uzine de apă ale Timișoarei. La vizita de pe șantier am văzut că atunci când există voință și dragoste de oraș, ai ce să faci!

Îi felicit pe directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu, și pe echipa de acolo pentru eforturile lor de a scoate la lumină și a pune în valoare povestea istoriei noastre locale. Mă bucur că Muzeul Apei va fi unul din punctele de atracție a Capitalei Europene a Culturii. Pentru că va vorbi atât de frumos despre identitatea noastră culturală locală, despre oamenii care au crezut în potențialul Timișoarei și ne-au lăsat moștenirea de care astăzi suntem așa de mândri”, mai transmite Fritz.

Ulterior, în comentarii, primarul a explicat și de ce este așa de specială Uzina de Apă Urseni: „Aceasta este prima uzină de apă a Timișoarei. Este considerată monument de arhitectură industrială și se află în conservare. A fost construită între anii 1911 – 1912, în stil secession, fiind lucrarea primului Arhitect Șef al Timișoarei, Székely László. A fost dată în folosință în anul 1914 și a făcut parte din proiectul lui Stan Vidrighin de alimentară cu apă și canalizare a Timișoarei. A dat apa potabilă a orașului până în 1991. Din septembrie, Uzina de apă de la Urseni va deveni Muzeul Apei. Primul eveniment pe care îl va găzdui – eveniment premergător Anului Capitalei Europene a Culturii – este expoziția itinerantă a Institutului Național al Patrimoniului, cu tema Art Nouveau în România”.

Comentarii

comentarii