Acasă Administraţie Fritz și-a găsit reprezentanții pentru CA-urile școlilor din Timișoara. Au fost selectați...

Fritz și-a găsit reprezentanții pentru CA-urile școlilor din Timișoara. Au fost selectați 61 dintre cei 165 înscriși, la mai bine de două luni de la lansarea apelului

696
DISTRIBUIȚI

Marți, 20 aprilie, primarul Dominic Fritz a anunțat că și-a găsit cei 61 de reprezentanții în consiliile de administrație ale școlilor din Timișoara. La concursul lansat de primar la începutul lunii februarie au fost înscriși 165 de doritori. Termenul final pentru aplicații a fost la începutul lunii martie, însă de abia acum a reușit Fritz să facă și triajul. Consiliul Local Timișoara, pe de altă parte, și-a desemnat reprezentanții încă de la finalul lunii ianuarie.

„Am încheiat procesul de selecție pentru reprezentanții primarului în consiliile de administrație din grădinițe, școli și licee. Al lansat acest apel în luna februarie. În urma acestui apel s-au înscris 165 de persoane care au vrut să contribuie și să reprezinte primăria în consiliul de administrație și, prin asta, să aducă entuziasmul lor pentru educație în consiliile de administrație. Am avut un proces de selecție a acestor candidaturi. Am colaborat cu Asociația Valori în Educație, care ne-a ajutat să punctăm aceste candidaturi. Au fost mai multe criterii: motivație, experiență profesională, experiență în învățământul preuniversitar și am semnat ieri dispozițiile de numire”, a declarat primarul.

Deși, inițial, oamenii au fost încurajați să aplice pentru o școală de care sunt, într-un fel sau altul, atașați, acest lucru nu a fost valabil în toate cazurile. Pentru a elimina eventuale incompatibilități, a explicat Fritz, nu au fost puși în CA-ul unei unități angajați ai acesteia sau părinți ai căror copii învață acolo.

„Acești oameni provin din mediul de afaceri, din sectorul educațional, din ONG-uri și așa mai departe. O să am o întâlnire, pe Zoom bineînțeles, cu acești oameni, să le discutăm cam care este strategia primăriei în domeniul educației, care sunt așteptările noastre”, a detaliat marți primarul.

Comentarii

comentarii