Acasă Politica Frunzăverde: PD-L e confiscat acum de câţiva de la Bucureşti

Frunzăverde: PD-L e confiscat acum de câţiva de la Bucureşti

DISTRIBUIȚI

Sorin FrunzăverdeLiderii PD-L din teritoriu cer puteri sporite în partid, în condiţiile în care, la alegeri, „la Bucureşti am pierdut, în teritoriu am câştigat”

Iniţiatorul acestei mişcări este Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi liderul filialei judeţene PD-L. Frunzăverde susţine că partidul nu mai trebuie condus de cercul de la centru din jurul lui Emil Boc. „Din nefericire, partidul este confiscat acum de câţiva de la Bucureşti. Partidul a câştigat alegerile în egală măsură cu Traian Băsescu. Dar la Bucureşti noi am pierdut. De câştigat, am câştigat în teritoriu”, a declarat liderul PD-L.
Nemulţumirea vine din faptul că cele 21 de filiale care au câştigat alegerile nu participă şi la luarea deciziilor în partid, această sarcina revenind, de regulă, „grupului celor 5” – Emil Boc, Adriean Videanu, Vasile Blaga, Gheorghe Flutur şi, uneori, Theodor Stolojan. Frunzăverde susţine că în acest an PD-L trebuie să renunţe la liderii care fie nu au candidat, cum sunt Adriean Videanu sau Valeriu Stoica, fie au pierdut alegeri. „Va trebui să uităm să promovăm oameni care nu au voturi în spate. Daca nu câştigi alegeri sau nici nu candidezi, nu poţi să conduci partide”, a declarat Frunzăverde.
Vicepreşedintele Partidului Democrat – Liberal Sorin Frunzăverde, cel care a făcut propunerea de schimbare a numelui acestei formaţiuni politice în Partidul Popular, susţine că în noua denumire nu trebuie să se regăsească cuvântul „liberal”. Partidul Democrat a devenit membru cu drepturi depline al Partidului Popular European, în 2 noiembrie 2006. „Partidul Democrat a fost recunoscut drept un partid modern, de centru dreapta. Prin urmare, nu înţeleg de ce în denumirea acestui partid trebuie să se regăsească şi cuvântul liberal. Între doctrina creştin-democrată, pe care noi, democraţii, ne-am asumat-o, şi cea liberală sunt diferenţe majore”, a declarat joi, pentru AGERPRES, vicepreşedintele PD-L, Sorin Frunzăverde.
În ceea ce priveşte modificările care ar putea interveni în conducerea PD-L, Sorin Frunzăverde spune că, pentru o reprezentare mai solidă a teritoriului, principalul for de decizie ar trebui să fie Colegiul Director, din care să facă parte şi preşedinţii filialelor din teritoriu. În opinia liderului PD-L, Colegiul Director ar trebui să se întâlnească o dată pe lună, pentru a lua decizii politice pe termen mediu şi scurt. „Cel mai mare partid din România ar trebui să beneficieze şi de un for de conducere reprezentativ”, a explicat Sorin Frunzăverde.

Comentarii

comentarii