Acasă Actualitate Fum gros și vizibilitate sub 20 de metri pe autostrada A1 Timişoara-...

Fum gros și vizibilitate sub 20 de metri pe autostrada A1 Timişoara- Lugoj, după izbucnirea unui incendiu de vegetaţie

DISTRIBUIȚI

Un incendiu de vegetaţie a izbucnit, luni, pe traseul autostrăzii A1 Timişoara – Lugoj, iar fumul gros a redus vizibilitatea sub 20 de metri. Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. Suprafaţa afectată este de aproximativ patru hectare. 

“Pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 Timişoara intervin cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de mirişte în localitatea Ianova. În sprijinul lor, au fost alertate Serviciile voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Remetea Mare şi Recaş, dar şi Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă Biarena”, transmite ISU Timiş.  

Suprafaţa afectată de incendiu este de aproximativ 4 hectare de vegetaţie uscată şi mirişte.

Între Remetea Mare şi Recaş, vizibilitatea pe autostradă este sub 20 de metri din cauza coloanei de fum care este vizibilă de la kilometri depărtare.

Comentarii

comentarii