Acasă Actualitate Gala Excelenței Timişorene, ultima etapă: premii pentru 12 elevi și 34 de...

Gala Excelenței Timişorene, ultima etapă: premii pentru 12 elevi și 34 de artiști. Robu, de la povești cu Photoshop la promisiuni pentru Toma Enache, regizorul filmului „Între chin și amin”

DISTRIBUIȚI

Miercuri seară, Gala Excelenţei Timişorene şi-a derulat etapa finală. Pe scena Operei Naționale din Timişoara s-au decernat premii celor 34 de artiști merituoși, celor zece elevi care au obținut media 10 la bacalaureat și celor doi olimpici internaționali din școlile timișorene, împreună cu profesorii lor.

Premiile au fost acordate de primarul Nicolae Robu, care și-a făcut timp să ajungă, cu toate că „în această perioadă aniversăm și comemorăm Revoluția Română anti-comunistă, pornită la Timișoara”, el „încercând să onoreze invitațiile tuturor asociațiilor de revoluționari”, după cum a spus chiar acesta. „După momentele de amintire și plângere, iată-ne acum la unul de bucurie, aducând un omagiu excelenței, de data asta. Un omagiu eroismului, un omagiu excelenței. […] Pentru mine este o mare bucurie să putem să arătăm, atât cât putem, o recunoștință pentru valoarea dovedită de către semenii noștri”, a continuat edilul.

Robu a mai menționat că îi face plăcere deosebită să participe la astfel de evenimente, fiind prezent la „a nu știe câta gală, pentru că nu le-a numărat”, după ce a împărțit în mai multe etape Gala Excelenței Timișorene, pe segmente. „Această excelență”, spune Robu, „trebuie să se vadă și în 2021, când, după cum știți, Timișoara este Capitală Europeană a Culturii”.

Într-un final, Robu a decis „să treacă la treabă”, invitându-l pe Florin Mihoc, prezentatorul evenimentului să-i cheme pe premianți pe scenă, în ordine aleatorie. În timpul prezentării s-au ivit mai multe momente neprevăzute, Robu și Mihoc dându-și seama că, din prisma numeroaselor evenimente prezentate împreună, pot fi considerați deja consacrați pe acest segment.

Unul dintre ele a fost cel în care primarul Nicolae Robu și-a amintit cum înainte de alegerile din 2016 Partidul Național Liberal trebuia să realizeze fotografiile de grup. Povestea, despre care Robu jură că este „absolut autentică”, nu poate fi redată mai bine decât prin vorbele exacte ale primarului: „Niște colegi nu veneau la fotografia de grup, iar noi trebuia să scoatem flyerele. Atunci a apărut ideea «las` că-i punem în Photoshop». S-a făcut poza de rigoare și, când să se ajungă la tipar, cineva observă două ciudățenii. Unu: o persoană era pusă de două ori. Și a doua, și mai și, unuia îi lipseau picioarele. Așa că aveți grijă cu Photoshopul!”.

Un alt moment special din cadrul galei a fost cel în care pe lista celor premiați a apărut numele regizorului Toma Enache, nominalizat de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara. În acel moment, Robu a amintit că după premiera filmului „Între chin și amin”, i-a promis regizorului că îi va răsplăti munca. Astfel, după înmânarea diplomei, edilul i-a promis suport din partea Primăriei în următorul său proiect.

Alte momente ieșite din comun s-au mai întâmplat, de data aceasta nu din cauza primarului, la strigarea numelor celor de la Filarmonica „Banatul” și celor care au media 10 la bacalaureat, când, cu o singură excepție în a doua categorie de premianți, cei numiți au lipsit. În cazul celor de la Filarmonică, explicația a venit din sală: sunt în tuneu, nu boicotează evenimentul. În ceea ce-i privește pe elevii cu nota maximă la bacalaurea, lipsa s-a datorat faptului că majoritatea au ales să meargă la facultăți din străinătate, după cum au explicat părinții.   

Ultima „serie” de premianți i-a inclus pe:

De la Teatru German de Stat:

Ida Jarcsek-Gaza

Tatiana Sessler-Toami

Daniela Török

Ioana Iacob

Olga Török

Silvia Török

De la Casa de Cultură a Municipiului Timișoara:

Anca Roxana Șuba

Denis Dean Cristian

Mihai Nicola

Adrian Frențescu

Toma Enache

De la Filarmonica „Banatul”:

Lenuța Roman

Mihai Nichita

Radu Zaharia

Ilie Rășinar

Diana Ivașcu

De la Uniunea Artiștilor Plastici Timișoara:

Constantin Flondor

Szakács Béla

Doru Tulcan

Gabriel Kelemen

Nicolae Velciov

De la Teatrul Național „Mihai Eminescu”:

Crisian Sechereș

Paula Maria Frunzetti

Bogdan Spiridon

Mariana Doboșan

Liliana Medișanu

De la Opera Națională Română din Timișoara:

Octavian Constantin Vlaicu

Mihai Stelian Prelipcean

Marius Berneker

Alin Vasile Radu

Florin Brânzei

De la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”:

Balàzs Attila

Cári Tibor

Vesna Roșca

Elevii cu nota 10 la bacalaureat:

Mirela Gabriela Herle

Oana Lepa

Adriana Camelia Zahariuc

Ruxandra Cătălina Dumitru

Mihai Falcușan

Doris Frăsilă

Robert Ganț

Nicola Filip

Iulia Telescu

Radu Florin Tulcan

Olimpici internaționali:

Silvia Alda, cu profesoarele Adela Nemeș și Adela Beicu

Vlad Ștefan Oros, cu profesoarele Ioana Jeflea, Angelica Moraru și Monica Silvester

În cazul artiștilor, au fost răsplătiți cei cu contribuţii substanţiale la producţiile artistice realizate în anul 2019, artiștii, dar și personalul de specialitate artistică, cu contribuţii substanţiale la producţiile artistice realizate în anul 2019.

Propunerile au fost înaintate Primăriei Municipiului Timişoara de către instituţiile de cultură și artă timişorene: Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Opera Română Timişoara, Teatrul Maghiar  de Stat ,„Csiky Gergely”, Teatrul German de Stat, Filarmonica „Banatul”, Casa de Cultură a Municipiului Timişoara și Uniunea Artiştilor Plastici din Timişoara.

În cadrul etapelor anterioare ale Galei Excelenței Timișorene din acest an, derulate în perioada 15 noiembrie – 10 decembrie, au mai fost premiaţi 605 elevi cu media 10 în anul şcolar 2018- 2019, 36 de studenţi, doi cercetători şi patru scriitori. Pentru toți, premiile au constat în bani și diplome.

Comentarii

comentarii