Acasă Actualitate Gaz de la doi furnizori pentru căldura timişorenilor

Gaz de la doi furnizori pentru căldura timişorenilor

345
DISTRIBUIȚI
Colterm a semnat un contract şi cu EON  Gaz, însă continuă, cel puţin până îşi achită datoriile, şi contractul cu OMV Petrom Gas
 
Directorul SC Colterm SA, Aurel Matei, a ţinut să clarifice unele aspecte legate de energia termică furnizată timişorenilor, mai ales după valurile create de sistarea furnizării căldurii în 25 noiembrie.

 Atunci, furnizorul de gaz al Colterm, OMV Petrom Gas, a oprit furnizarea de gaz către Colterm, în tentativa de a recupera banii datoraţi de regia timişoreană. Rezultatul a fost că în seara zilei de joi, 25 noiembrie, abonaţii Colterm au rămas, pentru ore bune, fără apă caldă şi căldură. 
După ce furnizorului i-a fost prezentată o grilă de plată eşalonată a datoriei de 20 de milioane de lei, OMV Petrom Gas a reluat furnizarea pentru CET Centru. Pentru CET SUD şi cele 15 centrale de cartier, Colterm a semnat un contract cu EON Gaz, deocamdată doar pe o lună. Zilele următoare, reprezentanţii Colterm vor discuta cu cei ai OMV Petrom Gas în legătură cu continuarea colaborării. În orice caz, Colterm nu poate încheia contractul cu OMV Petrom Gas până nu achită datoria de 20 de milioane de lei. 
 
Bani din trei surse
 
Pentru plata datoriei de 20 de milioane de lei, directorul Colterm Aurel Matei se bazează pe trei surse: primărie, guvern şi plăţi din fondurile proprii Colterm. Astfel, conform spuselor lui Matei, Primăria Timişoara a formulat promisiunea de plată a 4,33 milioane de lei în perioada imediat următoare. Guvernul trebuie să aloce fonduri în luna decembrie pe diferenţa de preţ pentru combustibil, astfel că şi Colterm speră să primească ceva. Adunate la 11,4 milioane de lei cât s-ar plăti din surse proprii ale Colterm, sumele ar trebui să acopere datoria de 20 de milioane care trebuie plătită până la sfârşitul anului, spune Matei.
 La capitolul bani ce ar trebui să-i încaseze, Colterm stă, cel puţin pe hârtie, foarte bine. Asta pentru că, de la bugetul de stat, regia are de primit 46,3 milioane de lei restanţe (8,4 milioane pe 2008, 21,8 milioane pe 2009 şi 16,1 milioane pe 2010), de la bugetul local are de încasat 54 de milioane de lei (19,5 milioane pe 2009 şi 34,5 milioane pe 2010). În plus, Colterm trebuie să încaseze de la consumatori banii pentru peste 2.750 de facturi, în valoare de aproximativ 4 milioane de lei. „Astea le vom încasa, însă plăţile se fac cum se fac. Suntem nevoiţi să acceptăm unele întârzieri, asta e”, spune Matei. 
 

Comentarii

comentarii