Acasă Sport Gaz Metan – Poli Timişoara 2-2

Gaz Metan – Poli Timişoara 2-2

DISTRIBUIȚI

Gaz Metan şi Poli Timişoara au respectat tradiţia, reuşind un meci memorabil, la fel ca în precedentele două sezoane. De data aceasta s-a terminat nedecis, 2-2, după un joc nebun în care medieşenii au condus cu 2-0.
După 5-1 şi 2-6 la Mediaş, Sibiul a fost de data aceasta gazda unui episod dramatic scris de cele două echipe. Eric a fost din nou omul providenţial pentru Gaz Metan, punctând de două ori în poarta lui Pantilimon, în urma unor greşeli comise de doi jucători reprezentativi ai lui Poli. Mai întâi, a transformat un penalty provocat de Sepsi, apoi a profitat de gafa lui Alexa. Brazilianul i-a furat cu mare lejeritate mingea mijlocaşului timişorean şi a şutat sec pe colţul scurt.
Până la 2-0, Poli a avut iniţiativa, însă Gaz Metan a profitat la maximum de şansele avute. Totuşi, oaspeţii au renăscut din propria cenuşă în ultimele 20 de minute. Semnalul revenirii l-a dat Magera, cu o torpilă de la 25 de metri (1-1, minutul 72), iar Axente a făcut 2-2 în primul minut al prelungirilor, fructificând printr-o lovitură de cap centrarea lui Sepsi.
S-a terminat nedecis, ca o consecinţă a fotbalului la superlativ jucat de cele două echipe. Niciuna n-ar fi meritat să piardă şi poate tocmai de aceea cele două mari ocazii ale Timişoarei din final, Cisovsky (bară în minutul 82) şi Magera (minutul 87), nu s-au mai oprit în plasă.
Sursa: prosport.ro
 

Comentarii

comentarii