Primăria Dudeștii Noi din județul Timiș anunță că introducerea sistemului de alimentare cu gaz în comună se află într-o etapă tot mai aproape de realizare.
În luna martie, primăria anunța că urmează, în luna aprilie, procedura urcării anunțului de realizare a lucrărilor în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, în vederea desemnării operatorului economic care va efectua lucrările.
“Iată că anunțul este urcat în SICAP și se așteaptă ofertele.
Fiind vorba de o licitație deschisă, toate ofertele vor trece printr-un proces de selecție.
Revenim cu vești îndată ce va fi desemnat operatorul economic care se va ocupa de toate lucrările din cadrul proiectului Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic județul Timiș”, mai susține Primăria Dudeștii Noi.