Acasă Eveniment Georgiana a plecat de la Cenei spre Timişoara şi este dispărută de...

Georgiana a plecat de la Cenei spre Timişoara şi este dispărută de 10 zile

DISTRIBUIȚI

Georgiana Sălăjan, o fată în vârstă de 16 ani din Cenei, Timiş, este dispărută de 10 zile, după ce a plecat de acasă către Timişoara.

Georgiana Viorica Cristina Sălăjan a plecat de acasă, din comuna Cenei (Timiş) pe data de 4 august.

Ea a spus că pleacă spre Timişoara, însă a dispărut fără urmă.

Georgiana a ţinut legătura cu mama ei, la telefon, până pe data de 8 august, iar de atunci şi-a închis telefonul şi nu a mai dat niciun semn de viaţă.

Mama ei a mers la Poliţie şi a reclamat dispariţia, iar poliţiştii au dat-o în urmărire naţională.

Georgiana Sălăjan, fata dispărută din Cenei, are o înălțime 1.55-1.60 m, păr lung și negru, faţă ovală, ochii negri și nas drept.

La data dispariției, fata de 16 ani purta pantaloni albaştri tip blugi, un tricou alb şi adidaşi albi cu dungi negre.

“Minora a ţinut legătura cu mama sa până în data de 08 august a.c., după care nu a mai raspuns la telefon.

Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat sa apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Timiş.

Comentarii

comentarii