Acasă Economic Germanii de la Dräxlmaier se extind la Timișoara cu o fabrică de...

Germanii de la Dräxlmaier se extind la Timișoara cu o fabrică de baterii pentru mașini electrice

DISTRIBUIȚI

Producătorului german de componente auto Dräxlmaier vrea să-și extindă activitatea de la Timișoara prin construcția unei fabrici de baterii pentru mașini electrice și a unui centru de dezvoltare.

Compania operează la Timșoara de mai mulți ani prin intermediul unei fabrici în domeniul pieselor auto și al firmei Lisa Dräxlmaier. Firma a solicitat Primăriei Timișoara un nou Plan Urbanistic Zonal, prin care se dorește extinderea fabricii existente. Proiectul este unul ambițios, se dorește ridicarea unui complex cu cinci noi clădiri, conform proiectului de hotărâre. Spațiile de producție vor avea o suprafață de aproximativ 35.000 de metri pătrați, iar spațiile de birouri vor avea circa 16.000 metri pătrați.

Dräxlmaier Group deține aproximativ 60 unități de producție în peste 20 de țări. Grupul dezvoltă și produce sisteme electrice și electronice, interioare de lux și sisteme de bord pentru automobile, lista de clienți incluzând nume precum Mercedes-Benz, Porsche și BMW.

Pe piața din România, Dräxlmaier este prezent din 1993, fiind unul dintre cei mai mari angajatori din țară. Grupul deține unități de producție în cinci orașe din România – Satu Mare, Pitești, Timișoara, Hunedoara și Brașov.

Comentarii

comentarii