Acasă Politica Gheorghe David s-a întâlnit cu americanii

Gheorghe David s-a întâlnit cu americanii

220
DISTRIBUIȚI

Gheorghe_DavidSchimburi de produse agricole cu texanii
La invitaţia senatorului de Timiş Gheorghe David (PD-L)– secretar al Biroului Permanent – a fost prezentă în Senatul României o delegaţie din SUA – Texas, pe probleme de agricultură, condusă de Todd Staples – şeful Departamentului de Agricultură din Texas, fost membru al Camerei Reprezentanţilor şi apoi senator texan.

Acesta a fost însoţit de David Moore, director executiv al High High Plains Dairy Council; Tom White, proprietar al West Texas Dairy Design and Cosntruction Company; David Field, judecător pe district (County Judge) şi Stan Ray, vicepreşedinte al Farm Credit Bank of Texas.

Din delegaţia română au făcut parte membrii Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură şi Dezvoltare Rurală din Senat şi Mircea Lubanovici – deputat diaspora pentru Colegiul din Statele Unite ale Americii.

În cadrul discuţiilor s-a căzut de acord asupra promovării relaţiilor privind cercetarea ştiinţifică agricolă, posibilitatea de noi investiţii în agricultura românească, cât şi schimburile comerciale cu produse agricole.

În intervenţia sa, Todd Staples şi-a exprimat părerea de rău pentru faptul că a fost nevoit să amâne vizita de la Timişoara pentru o altă dată, pe care o va stabili împreună cu Gheorghe David. În cuvântul său a remarcat faptul că, în ultimii ani, schimburile comerciale dintre cele două ţări au scăzut semnificativ, motiv pentru care este necesar să se acorde o mai mare atenţie relaţiilor comerciale. (A.P.)

Comentarii

comentarii