Acasă Politica Gheorghe Falcă, șeful campaniei PNL, şpriţ nocturn ”Marele Sponsor”

Gheorghe Falcă, șeful campaniei PNL, şpriţ nocturn ”Marele Sponsor”

DISTRIBUIȚI

colaj-bunPNL nu moare, PNL nu se predă! După autoexcluderea din partid a lui Vasile Blaga, luat în colimator de DNA, liberalii au strâns rândurile, iar rolul-cheie pe care ”Buldogul” urma să-l aibă la alegerile parlamentare a şi fost redistribuit.

Primarul Aradului Gheorghe Falcă a acceptat funcţia de şef de campanie (între paranteze fie spus, nici nu prea avea încotro!), iar ăsta e un motiv ca apele în partid să se limpezească după ce DNA le-a tulburat serios săptămâna trecută. Nu întâmplător, ”creierele” PNL au decis acum să meargă pe mâna lui Falcă, despre care se ştie că este un soi de Blaga mai mic, un discipol pe care co-preşedintele demisionar l-a instruit ani buni pentru situaţii de genul celei ivite acum, cu puţin timp înaintea alegerilor.
Iar dovada că Falcă e şeful de campanie potrivit a venit mai repede decât s-ar fi aşteptat cineva. Luni seară, luându-şi rolul în serios, primarul Aradului a avut o întâlnire în secret, la un restaurant mai dosit, cu un multimilionar fantomatic, a cărui identitate nu vi-o dezvăluim deocamdată! Dacă vă întrebaţi de ce e o întâlnire secretă, vă explicăm numaidecât. În primul rând, întâlnirea (despre care nu ne imaginăm că se afla pe agenda oficială a PNL) n-a fost o întâlnire în sensul ei clasic, ci un şpriţ la o oră târzie, până aproape de miezul nopţii. Participanţi la ea: Gheorghe Falcă, afaceristul fantomatic şi doamna care îi e soţie multimilionarului. Plus: un ospătar, care turna de zor vin în pahare şi, nu în cele din urmă, paparazzii site-ului nr. 1 din România, CANCAN.ro.
În timp ce ospătarul mai întrerupea discuţiile ca să completeze paharele, noi am fost mult mai discreţi şi am fost doar martori ca să avem azi ce să vă povestim. Aşadar, Falcă şi cuplul de milionari au ajuns la restaurantul ”Mahala” (situat la trei, patru străzi mai întunecate de Palatul Parlamentului, pe unul dintre colţurile Palatului Bragadiru) în jurul orei 20.30. Şueta lor s-a prelungit până la 23.30, timp în care au golit o sticlă, să fi fost şi două de vin ”Prince Ştirbey” (un alb sec, preţ mediu 80 lei/750 ml). Ce au plănuit la masa, pe care la final a achitat-o milionarul, nu e greu de intuit! Într-o perioadă în care bat la uşă alegerile, şeful campaniei PNL caută ”cloşca cu pui de aur”, iar multimilionarul din materialul de faţă se încadrează perfect în portretul ”Marelui Sponsor” de partid.

 

VEZI PE CANCAN.ro ca să afli cine este Marele Sponsor cu care Gheorghe Falcă s-a întâlnit în secret în restaurantul ”Mahala”!

Comentarii

comentarii