Acasă Economic Gheorghe Seculici: „Aradul este printre județele cele mai performante ale țării, în...

Gheorghe Seculici: „Aradul este printre județele cele mai performante ale țării, în industrie și agricultură”

DISTRIBUIȚI

“La nivel național, industria Aradului este a șaptea cea mai puternică din România, pe primul loc fiind Bucureștiul”, a declarat arh. Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad. Avem 23.000 de firme active în județ, cu o industrie puternică în domeniul automotivelor, a construcției de vagoane de tren și tramvaie, dar și cu una dintre cele mai dezvoltate sectoare logistice din România. O zecime din companiile arădene lucrează în sectorul logistic, adică peste 2000 de firme, a accentuat Gheorghe Seculici.

Județul Arad este pe locul 8, între județele României, din punct de vedere al PIB/cap de locuitor și pe locul 14 din punct de vedere al ponderii economiei locale în economia națională. Un număr de opt județe au un PIB de sub 1% din PIB-ul României, 20 se situează între 1% și 2%, 12 între 2% și 5% (printre ele și Aradul) și doar două peste 5% (București și Cluj).

„Agricultura reprezintă peste 10% din valoarea adăugată brută produsă de economia Aradului și este, astfel, o componentă importantă în structura economică a județului (din acest punct de vedere, suntem pe locul 9 în țară). În județul Arad, agricultura avea o pondere de peste două ori mai ridicată decât media națională, cu o creștere de la an la an! Totuși, pentru comparație, e important de menționat că industria reprezintă 32,8% din economia Aradului, iar acest indicator ne plasează pe locul 6 în țară”, a declarat arh. Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad.

Județul Arad se plasează pe locul 15 în ce privește câștigul salarial net raportat la media națională.

În cazul a cinci județe din România, statul este principalul jucător din economia locală, nu industria sau serviciile. Aici, principalii angajatori sunt administrația publică, învățământul și educația. Este vorba despre Vaslui, Mehedinți, Botoșani, Giurgiu, Iași. Imediat în urma lor sunt județele Neamț, Dolj, Tulcea, Suceava, Vrancea.

Comentarii

comentarii