Acasă Eveniment Gina și Iana, două traficante de droguri din Reșița, arestate de DIICOT

Gina și Iana, două traficante de droguri din Reșița, arestate de DIICOT

DISTRIBUIȚI

Cinci tineri, între care două fete, au ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile în urma descinderilor efectuate de procurorii și ofiţerii de poliţie judiciară de la Combaterea Criminalității Organizate. Făceau parte dintr-un grup infracțional care se ocupa cu traficul de droguri!

Activitatea infracţională a membrilor grupului infracțional a început în 2018, în Reșița. A constat în aprovizionarea cu droguri de mare risc, amfetamină și ecstasy, și de risc, cannabis, dar și etnobotanice, în special din Timișoara, și distribuirea acestora pe raza municipiului Reșița. Procurorul DIICOT care instrumentează cazul vorbește despre distribuție la scară largă. „Pe parcursul perioadei monitorizate, activitatea grupului infracțional s-a dezvoltat continuu, ajungând, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, la un nivel foarte ridicat în ceea ce privește volumul de distribuție, numărul consumatorilor de droguri care apelau la membrii rețelei fiind în continuă creștere”, informează DIICOT Caraș-Severin. Aspect confirmat și de perchezițiile domiciliare, în urma cărora au fost ridicate  sute de grame de canabis, 1 kilogram de droguri de mare risc şi peste 40 de ghivece cu plante de cannabis.

Din cele 22 de personae ridicate de mascați și conduse la audieri, cinci au fost prezentate de procuror judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Caraș-Severin cu propunere de arestare preventivă. Instanța a admis propunerea DIICOT Caraş-Severin și a dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă pentru Mihai Radu Anca, Petru Sebastian Neamțu, Gina Iasmina Ioan, Iana Negru și Denis Ciprian Mihai Pintea.

Mihai Anca e acuzat de constituire de grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc,  trafic de droguri de risc în formă continuată și trafic de droguri de mare risc în formă continuată. Sebastian Neamțu și iubita sa, Iasmina Ioan, au fost arestați preventiv sub aspectul săvârșirii acelorași infracțiuni. De asemenea, Iana Negru. În cazul lui Denis Pintea, procurorul DIICOT a reținut în plus și efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată.

Până la data de 29 iunie 2019, inclusiv, tinerii vor rămâne în arestul IPJ Caraș-Severin. Asta dacă nu cumva Curtea de Apel Timișoara va admite contestațiile lor și va accepta măsuri preventive mai blânde, cum ar fi arestul la domiciliu sau controlul judiciar, scrie expressdebanat.ro.

Comentarii

comentarii