Politicianul care vrea să se afirme la nivel naţional este, musai, un bun rrrromân, el ţine la ţărrrişoara lui, Rrrromânia, din patru în patru ani, dar nici atunci, pe durata unui întreg an, ci doar 6-8 săptămâni, cât ţine campania. Este este patrrrriot, empatic, înţelege foarte bine problemele tuturor cetăţenilor, încearcă să-şi dea seama că omul de rând moare de foame cu orbeţeala de salariu pe care îl câştigă, dar nu poate. De aceea, merge în parlament, dar cel mai bine, la televiziuni, unde se plânge ce salarii mici au… parlamentarii rrrromâni, în comparaţie cu COLEGII lor din Eurrrropa. Niciunul dintre ei nu are bunul simţ al ţăranului român să facă o comparaţie şi între veniturile omului de rând, care câştigă salariul minim în România, şi COLEGUL său european, care câştigă de zece ori mai mult. Când vine vorba aceasta, parlamentarul rrrromân devine leu şi tigru şi matematician şi apelează la socotitoare, precum Ghiţă Pristanda, ca să numere câte sacrificii face el pentru norod. ‘4 avioane pe săptămână – 4; dacă se pleacă şi în străinătate, încă 2 – deci 8; 20 de drumuri cu taxiul – deci 30; 5 dejunuri principale, cu ale de dimineaţă şi de seară 15 – adică 50; cu cât mai mănâncă şi cei de-acasă, 80; cu apartamentul de-acasă, cu vila mătuşii, cu casa soacrei, 100. O sută-n cap, coane Poporule!’. Calculele lor pentru alegători sunt precum numărătoarea steagurilor semidoctului Pristanda.
Potrivit Mediafax, care citează site-ul Senatului României, nu mai puţin de 34 de senatori nu au depus în 2015 nicio interpelare, întrebare sau declaraţie politică. Fruntaşi la lenevie şi sfidare sunt: Crin Antonescu (cel care ar fi dormit foarte bine la Cotroceni), Vasile Blaga (cel care spune, ‘înţelept ca un proverb’, că vrea Guvern Cioloş ‘apolitic’, dar că şi-ar dori ‘să se înscrie cât mai mulţi miniştri Cabinetului în PNL’), Mircea Geoană (căruia Vântu şi Băsescu i-au suflat Cotrocenii) sau Ecaterina Andronescu (care înţelegem de ce tace). De asemenea, sensibilul parlamentar timişorean Petru Ehegartner (care încă mai crede că USL trăieşte) nu a depus interpelări, întrebări sau declaraţii politice în 2015.
****
Pentru Primăria Timişoarei s-au lansat în culise câteva glume, pardon, nume, care ar putea fi candidaţi. Cea mai pună poantă a fost varianta Ovidiu Ganţ, cel care a susţinut tăierea salariilor românilor cu 25%, în Cabinetul Boc. În plus, Ovidiu Ganţ este neamţul apropiat mai mult de Sibiu decât de Timişoara şi, oricât de mult l-au votat românii pe Klaus Iohannis, xeroxul nu mai funcţionează pentru dubluri. Pe de altă parte, nu ştim ce lucru bun, remarcabil, de notorietate, a făcut Ovidiu Ganţ pentru timişoreni. De vorbe, e livada plină. Cât de neinspiraţi pot fi cei care cred în astfel de candidaturi! Sau cât de naivi pot fi cei care cred că populaţia ar lua de bune astfel de propuneri!
Dan Poenaru este omul care a propulsat tineri în politica social-democrată locală, a fost un vizionar POLITIC PSD, care i-a format pe Ovidiu Brînzan, Horia Ciocârlie (fostul prefect), Eugen Dogariu, Sorin Grindeanu, cel care l-a impus pe Ilie Sârbu la şefia CJ Timiş, în 2000, suflându-i scaunul lui Viorel Coifan. Dar a fost şi omul care a ştiut să se retragă în plină glorie, ne mai dorind să se mânjească în politică, alegând cursul ştiinţific al carierei profesionale.
Ion Răducanu (UNPR) şi-a pierdut din strălucire după ce a apus marea stea a generalului Oprea, care era, de fapt, omul-partid, la fel ca Vadim Tudor sau Dan Diaconescu. Oricine ar dori să-i ia locul lui Nicolae Robu va trebui să prezinte proiecte cel puţin la fel de ambiţioase ca cele ale edilului în funcţie, pentru că timişorenii nu se vor mai mulţumi doar cu plombări de gropi din două în două luni sau cu închis ochii la înstrăinările clădirilor din patrimoniul oraşului.
Sorin Grindeanu ar putea intra în cursă pentru Timişoara. Nu înseamnă că va şi câştiga.
