Acasă Politica Grabriela Crăciunescu – noul preşedinte al femeilor din PSD Timiş

Grabriela Crăciunescu – noul preşedinte al femeilor din PSD Timiş

495
DISTRIBUIȚI

craciunescu

Consilierul judeţean Gabriela Crăciunescu a devenit noul preşedinte al Organizaţiei de Femei PSD Timiş. Alegerile au avut loc joi, departe de ochii presei.

Peste 200 de doamne social-democrate au votat pentru noua structură de conducere. În cadrul alegerilor au fost decişi şi cei 10 vicepreşedinţi, secretarul general şi cele 15 membre ale Biroului OFSD.

În funcţia de vicepreşedinte au fost alese: Luminiţa Ţundrea, Romaniţa Jumanca, Adeline Chilom, Bianca Gavriliţă, Ramona Maţedolean, Nicoleta Şipoş, Gerlinde Grozav, Rodica Marina Radu, Simona Marinescu şi Voichiţa Olariu, în timp ce secretară a fost aleasă Florica Fâşie. Cele 15 membre ale Biroului OFSD Timiş sunt: Maria Melniciuc, Ana Dancu, Laura Miclău, Daniela Burnea, Daniela Ulmanu, Alexandra Danielescu, Marilena Postelnicu, Miliţa Martin, Mărioara Ardelean, Oana Tyukodi, Lăcrămioara Csiszer, Gabriela Ştefan, Doina Buni, Simona Ţeighiu Jurj şi Raluca Creangă.

„Organizaţia de femei reprezintă un nucleu puternic în cadrul PSD Timiş. Ne mândrim cu colegele noastre care fac parte din consiliul judeţean sau cel local. Trebuie să spun că ne-am bucurat mereu de un tratament exemplar din partea conducerii partidului, lucru pentru care aş vrea să le mulţumesc liderilor PSD Timiş. Trebuie ca, pe viitor, să rămânem unite şi să facem ca vocile femeilor social-democrate să se facă auzite. Ne vom implica în tot ceea ce înseamnă viaţa Timişoarei şi a Timişului, una dintre priorităţi fiind acţiunile sociale pe care le vom iniţia”, a spus Gabriela Crăciunescu la finalul alegerilor.

La intâlnirea doamnelor din OFSD a luat parte şi preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, secretarul executiv al Organizaţiei Judeţene, Marcel Mihoc, precum şi deputaţii Sorin Grindeanu, Petru Andea şi Gheorghe Ciobanu.

Comentarii

comentarii