Acasă Administraţie Greşeală de un milion de euro la Timişoara

Greşeală de un milion de euro la Timişoara

DISTRIBUIȚI

liceul-loga-1Lucrările de reabilitare la Colegiul Naţional C.D. Loga din Timişoara sunt bocate de şase ani. Cauza – o greşeală din proiectul făcut de fosta administraţie a oraşului. Primăria riscă să piardă astfel un milion de euro, fonduri de la UE.
Proiectul privind reabilitarea Colegiului Naţional C.D. Loga, întocmit în 2008 şi care a zăcut câţiva ani prin sertare, conţine o greşeală care a făcut ca lucrările să fie blocate. Proiectul, care prevede obţinerea de fonduri europene, a primit undă verde anul trecut, iar în toamnă au început lucrările. Însă la scurt timp, după ce au fost reparate jumătate de acoperiş şi faţada, constructorul s-a oprit după ce s-a descoperit că în documentaţie s-a strecurat o greşeală. Reprezentanţii firmei care se ocupă de reabilitare spun că unul din motivele pentru care au oprit lucrările este că în proiectul de construcţie nu sunt incluse toate cele patru niveluri ale clădirii, potrivit digi24. ro.
„Erau cuprinse doar două etaje în loc de patru, cantităţi multe lipsă, soluţii lipsă. Vă dau un exemplu: parchetul e de 125 de metri pătraţi şi toată clădirea are vreo 2.500. Gletul era 4.000 de metri pătraţi, zugrăveala 15.000, deci astea merg în paralel. Măcar să fi fost la fel şi în realitate sunt vreo 20.000 toată clădirea”, spune managerul firmei de construcţii.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara dau vina pe vechea administraţie, care a întocmit documentaţia proiectului.

Comentarii

comentarii