Acasă Administraţie Grevă generală, marți, la Primăria Lugoj

Grevă generală, marți, la Primăria Lugoj

DISTRIBUIȚI

greva admFuncționarii publici din Primăria Lugoj vor intra, marți, în grevă generală de o zi. Vor protesta 44 de funcționari din cadrul Primăriei și 53 de la Direcția de Asistență Socială Comunitară Lugoj. Pe toată perioada programului de lucru activitățile vor fi blocate. Membrii de sindicat ai Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA) au recurs la această formă de protest din calendarul acțiunilor organizate ca urmare a declanșării de către FNSA a conflictului colectiv de muncă la nivel național. Revendicările sindicaliştilor sunt: acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în instituţiile în care resursele bugetare permit acest lucru (solicitând o modificare legislativă în acest sens), pentru a se elimina discriminările, cum este faptul că, din acelaşi buget local al unei instituţii, unii salariaţi primesc acest drept, iar alţii nu (în cazul salariaţilor din Primăria Lugoj, singurii angajaţi care primesc norma de hrană sunt angajaţii Poliţiei Locale Lugoj); acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală; majorarea salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală cu 25%, având în vedere faptul că majoritatea angajaţilor au venituri salariale foarte mici, apropiate ca valoare sau chiar egale cu salariul minim brut pe economie (1.250 lei de la 1 mai 2016); eliminarea în totalitate a articolului 3, alin.(4) din O.U.G. nr. 20/2016, care discriminează angajaţii din primării în raport cu angajaţii din administraţia centrală, care au beneficiat de creşteri salariale de până la 70%. Dacă nu va apărea o reacție satisfăcătoare a Guvernului la revendicările sindicaliștilor, funcționarii publici vor continua protestele prin declanșarea grevei generale pe termen nelimitat, începând cu data de 19 iulie 2016.

Comentarii

comentarii