Acasă Actualitate Grindeanu: Autostrada Timișoara – Moravița nu poate fi modificată de prostioarele emise...

Grindeanu: Autostrada Timișoara – Moravița nu poate fi modificată de prostioarele emise de useristul Cătălin Drulă și de acoliții lui

DISTRIBUIȚI

Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, din Timișoara, susține că elaborarea studiului de fezabilitate necesar construcției autostrăzii Timișoara – Moravița se află în derulare și va fi finalizat în aceasta toamnă.

”În luna iunie, la Timișoara, am semnat acordul dintre România și Serbia pentru stabilirea conexiunii autostrăzii Timișoara – Moravița cu drumul de mare viteză Belgrad – Vatin.

A fost finalizată analiza multicriterială 2, pentru definitivarea traseului. A fost obținut certificatul de urbanism iar în prezent se realizează investigații geotehnice.

În 2023 se va lansa licitația și pentru construcția acestei autostrăzi.

Aceasta este realitatea incontestabilă a evoluției proiectelor de infrastructură care nu poate fi modificată de prostioarele emise de useristul Cătălin Drulă și de acoliții lui.

Drulă poate că i-a păcalit pe useriști să îl aleagă șef peste un partid de 9%, dar nu poate minți o țara întreagă!

Am crezut că Drulă vrea să facă ceva și pentru infrastructura din România atunci când a venit să își negocieze șefia Comisiei de transporturi din Camera Deputaților. Constat însă că îl interesa doar o proptea pentru disputele interne din USR.

Din fericire lucrurile în România se mișcă și fără rangă, fără tehnică prin birouri și fără armate de consultanți plătiți regește pentru nimic!

“Providentialii” au rămas acolo unde le este locul: în bula USR, unde se încurajează unii pe alții. În viața reală însă proiectele merg înainte, așa cum am stabilit!

Și nicio minciună propagată de Cătalin “zero km” Drulă nu il poate schimba”, a explicat Grindeanu, marți 12 iulie.

Conform PNRR contractele pentru construcția întregii autostrăzi A7, Ploiești – Pașcani, trebuie semnate până în luna decembrie 2023.

Cu toate astea, pe sectorul Ploiești – Buzău sunt semnate deja contractele de execuție pentru loturile 1 și 2, respectiv Dumbrava – Mizil și Mizil – Pietroasele, iar construcția va începe în cel mai scurt timp.

Ofertele depuse pentru construcția lotului 3 (Pietroasele – Municipiul Buzău) se află în curs de reevaluare până la finalul acestui an va fi desemnat un constructor.

Termenul estimat pentru desemnarea constructorilor celor patru tronsoane ale sectorului de autostradă Buzău – Focșani este luna august 2022.

Au fost obținute toate avizele necesare, pentru aprobarea indicatorilor tehnico– economici, urmând ultimul pas, emiterea Hotărârii de Guvern, astfel încât să fie demarată licitația pentru construcția celor trei tronsoane ale sectorului de autostradă Focșani – Bacău.

Pentru sectorul Bacău – Pașcani, în data de 11.07.2022, CNAIR a transmis spre validare la ANAP documentațiile necesare atribuirii contractelor pentru construcția celor 3 loturi ale acestui tronson de autostradă.

Autostrada Transilvania

”Licitația pentru proiectarea și execuția sectorului de autostradă Chețani – Câmpia Turzii se află în ultima etapă de evaluare, estimându-se semnarea contractului în luna august.

De asemenea, proiectarea și execuția tronsoanelor Poarta Sălajului – Zalău și Zalău – Nușfalău, inclusiv Tunelul Meseș, se află în etapa a doua a licitației.

În cazul sectorului Suplacu de Barcău – Chiribiș, licitația se află în reevaluare oferte, termenul estimat pentru comunicarea rezultatului procedurii fiind luna august 2022” – mai spune Grindeanu.

Comentarii

comentarii