Se lucrează! A devenit chiar o deviză, ceva de genul ”pe vremea lui Ceaușescu s-a construit mult!”. Asta, dacă uităm cu totul că acel tip de construire avea să deterioreze total viața românilor, era praf, ca și acum, fum, reformulat în… fumuri, se pierdea intimitatea în blocurile meschine, iar străzile și drumurile, ca și acum, erau pline de gropi.
Da, se lucrează pe Demetriade, iar muncitorii grobieni, angajații firmelor de construcții agreate de primărie, mai iau și masa… Dacă tot o iau, își aruncă cu nesimțire cutiile de Coca–Cola (bună pentru diabet, nu?), pungile pentru mâncare, hârtiile, foliile de aluminiu, plasticul murdar, țigările, pachetele golite, tot ce pot ei. Le aruncă pe spațiul verde, în micuțul parc realizat de locuitorii străzii Popa Șapcă, din resurse proprii. Copacii, plantați pentru o oază de oxigen, iarba sălbatică, sălciile plângătoare, totul este invadat de mizerie, semnul mizeriei umane al firmelor ce construiesc în cea mai mare scârbă. Fără norme de igienă, fără respect față de mediu, fără respect față de oameni.
City–managerul Robert Kristof își face freza, se privește în oglindă, își aranjează zulufii.
Domnul Robu ar putea, oare, să-l atenționeze și la… zulufii Timișoarei? Nu de alta, dar vine primăvara, iar resturile de mâncare (așa am auzit) ar fi un bun magnet pentru șobolani.
Nu mai avem chef de șobolani. Sunt deja… prea mulți!
