Acasă Economic Grupul german Dalli a produs la Timişoara detergenţi de 352 milioane de...

Grupul german Dalli a produs la Timişoara detergenţi de 352 milioane de lei

986
DISTRIBUIȚI

Compania Dalli Production România, care operează local o fabrică de detergenţi din Timişoara, a obţinut anul trecut, primul an întreg de funcţionare, afaceri de 352 milioane lei cu 200 de salariaţi. Compania a avut un profit de 5,5 mil. lei.

Prin comparaţie, toată piaţa de detergent era înainte de venirea nemţilor de circa jumătate de miliard de lei. Astfel, după doar un an de activitate ei aproape au dublat valoarea pieţei.

Următorii clasaţi pe piaţă, respectiv companiile Detergenţi SA (fabrica de la Urlaţi a P & G), Unilever SA (fabricile Unilever din Prahova) şi Interstarchim din Bucureşti, au afaceri de 65-95 mil. lei fiecare.

Compania Detergenţi SA este cea care anterior opera şi fabrica din Timişoara care a trecut la finalul lui 2014 în portofoliul Dalli. Gigantul american a anunţat însă vânzarea fabricii, unde se produceau detergentul de vase Fairy dar şi brandurile de detergent pudră Ariel, Bonux şi Tide. P & G a păstrat local doar fabrica din Urlaţi, unde realizează produse de îngrijirea părului, invocând o supracapacitate pe detergent pudră.

„Unitatea de producţie din Heere produce doar detergent pentru maşini de spălat vase. În şapte locaţii din Germania, Olanda, Austria şi România fabricăm produse lichide sau solide pentru spălat“, spun oficialii companiei pe site-ul acesteia.

Toate au împreună o capacitate totală de producţie de 930.000 de tone, iar unitatea de producţie din Timişoara este responsabilă pentru aproape o treime.

Comentarii

comentarii