Acasă National Guvernul a aprobat deschiderea punctului de trecere a frontierei Nadlac II –...

Guvernul a aprobat deschiderea punctului de trecere a frontierei Nadlac II – Csanadpalota (Ungaria)

DISTRIBUIȚI

Guvernul a aprobat printr-o Hotărâre, deschiderea punctului de trecere a frontierei Nadlac II (România) – Csanadpalota (Ungaria) pentru traficul internațional de persoane și mărfuri. Lotul II al Autostrăzii Nădlac-Arad, dar şi noul punct de control de la graniţă vor fi inaugurate în 11 iulie, când se va face joncţiunea cu autostrada din Ungaria.
Pe 11 iulie va fi deschis circulaţiei lotul II al Autostrăzii Nădlac-Arad, cuprins între Pecica şi Arad, dar şi segmentul de autostradă din Ungaria, cuprins între frontieră şi Mako.
Conform Hotărârii de Guvern, prin punctul de trecere al frontierei Nădlac II- Csanadpalota este interzis transportul de mărfuri care trebuie supus controlului fitosanitar și veterinar, transportul de mărfuri periculoase, precum și tranzitul vehiculelor lente.
O altă Hotărâre adoptată miercuri de Executiv, stabilește suplimentarea bugetului MAI, pentru Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, pentru achiziționarea de echipamente necesare completării dotării și operaționalizării Punctului de trecere a frontierei Nadlac II (România) – Csanadpalota (Ungaria). Suma totală destinată acestuia este de 280.000 lei și este asigurată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2015.
În programul pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din România, Guvernul României prin Ministerul Transporturilor – Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., a promovat Investiția Autostrada Nădlac-Arad, și drum de legătură, care face parte din Rețeaua – Europeană de Transport (TEN-T), ce tranversează țara noastră având ca obiectuiv conexiunea între Autostrada (A1) și Autostrada (M43), precum și amenajarea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II (România) – Csanadpalota (Ungaria).
În prezent, între Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare este în vigoare Acordul semnat la București, la 21 decembrie 2006, pentru aplicarea Convenției dintre România și Republica Ungară privind controlul traficului rutier și feroviar, semnată la București la 27 aprilie 2004.

Comentarii

comentarii