Acasă Actualitate Guvernul a decis: Cetatea Aradului, la arădeni

Guvernul a decis: Cetatea Aradului, la arădeni

335
DISTRIBUIȚI

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a anunţat o veste aşteptată de arădeni de 20 de ani: Cetatea Aradului va intra în circuitul civil. Guvernul României a aprobat în şedinţa din 3 noiembrie 2010 transmiterea Cetăţii Aradului din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării, în domeniul public al Municipiului Arad şi administrarea ei de către Consiliul local al municipiului Arad. Guvernul a hotărât că predarea se face „în vederea reabilitării şi aducerii în circuitul civil şi valorificării potenţialului istoric şi cultural al Cetăţii Aradului”. Hotărârea de Guvern stabileşte şi condiţiile în care se realizează transferul, conform protocolului semnat de Municipiul Arad cu Ministerul Apărării în 25 martie 2010. Militarii din Cetate se vor reloca la Unitatea Militară Gai, care  va fi modernizată din fondurile administraţiei locale, iar municipiul Arad a predat armatei un teren 10 ha  pentru realizarea unui poligon de instruire. Renovarea clădirilor fostei garnizoane din Gai va costa municipalitatea aproximativ 6 – 7 milioane de euro. De asemenea, Hotărârea de Guvern prevede şi rezolvarea problemei locative a militarilor: Consiliul local al municipiului Arad, va transfera la Ministrul Apărării 250 de locuinţe care se vor realiza prin programe ANL, pentru cadrele militare. „Prin această Cetate, România va avea încă un simbol turistic, cu multe evenimente istorice şi cred că anii care vor urma vor confirma că deciziile, atât ale Ministerului cât şi ale administraţiei locale sunt decizii importante, valoroase şi istorice nu numai pentru Arad ci şi pentru România”, a declarat Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad. Trecerea în circuitul civil se va face etapizat şi va costa peste 200 milioane de euro, dintre care 77% vor fi investiţii private, a explicat Gheorghe Falcă. În Cetatea Aradului vor funcţiona cafenele, restaurante, hoteluri, etc. Un grup de cercetători vor efectua un stagiu de 6 luni la Viena şi Budapesta pentru a se documenta exact asupra istoriei Cetăţii.

Comentarii

comentarii