Acasă Politica Guvernul Ponta continuă parteneriatul strategic cu China

Guvernul Ponta continuă parteneriatul strategic cu China

DISTRIBUIȚI

doru caprar deputat 13Vizita primului ministru Victor Ponta în China a permis creionarea unui parteneriat strategic între România şi importantul stat asiatic. Premierul a avut întâlniri la nivel înalt cu preşedintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping. În acest moment s-a trecut la procedura de analiză, o procedură diplomatică standard, necesară pentru finalizarea unui astfel de Parteneriat.

Vizita premierului Ponta în China a fost precedată de deplasarea unei delegaţii parlamentare din care a făcut parte şi deputatul arădean Dorel Căprar.  „Nu întâmplător prim-ministrul s-a întâlnit în cursul vizitei sale cu reprezentanţi ai giganţilor telecom Huawei şi ZTE, firme care au deja investiţii în ţara noastră. Unul dintre punctele de forţă ale viitorului parteneriat îl vor constitui comunicaţiile, în condiţiile în care România a accesat deja 70 de milioane de dolari pentru un important proiect telecom, dintr-un fond de investiţii de 10 miliarde de dolari, pus la dispoziţia ţărilor estice de guvernul chinez. Premisele colaborării economice şi investiţionale au fost extrem de pozitive, lucru constatat şi în cursul vizitei delegaţiei române, din care am făcut parte, în luna aprilie. Ulterior am reuşit concretizarea proiectului casei româno-chineze la Arad în a cărei componenţă figurează importante personalităţi ale vieţii arădene. Relaţiile româno-chineze sunt foarte importante, pentru că în acest moment China dispune de importante sume destinate investiţiilor pentru care concurează majoritatea ţărilor occidentale”, a declarat deputatul PSD Dorel Caprar.

Comentarii

comentarii