Acasă Actualitate Guvernul promite spital regional la Timișoara. Finanțarea se va face din Fondul...

Guvernul promite spital regional la Timișoara. Finanțarea se va face din Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, care este încă proiect

DISTRIBUIȚI

Guvernul a aprobat, printr-un memorandum, lansarea procedurilor pentru construirea a cinci spitale regionale, în Timișoara, Târgu-Mureș, Constanța, Brăila-Galați și Brașov. Finanțarea lucrărilor va fi din Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, care este încă în stadiu de proiect, dar Executivul ia în calcul și contractarea unor împrumuturi

Conform Programului de guvernare, Ministerul Sănătății este responsabil de pregătirea proiectelor privind construcția a opt spitale regionale, dintre care trei au ca sursă de finanțare fonduri europene, iar un număr de cinci spitale vor fi construite din Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI). Guvernul arată însă că analizează și contractarea unor împrumuturi în acest scop.

”Vor fi inițiate demersuri pentru identificarea soluțiilor de finanțare pentru construirea celor cinci spitale regionale, cu încadrarea în țintele anuale de deficit, și în cazul în care va fi necesară contractarea unor împrumuturi la nivel guvernamental aceasta se va face cu respectarea legislației privind datoria publică”, arată Executivul. Guvernul va începe și consultările cu autoritățile administrației publice locale pentru identificarea terenurilor necesare celor cinci spitale

Guvernul Cioloș a aprobat, la finele anului trecut, construcția a trei spitale regionale în Iași, Cluj-Napoca și Craiova, în baza uni acord semnat cu BEI.

Sursa: profit.ro

 

Comentarii

comentarii