Culmea demagogiei! Să vorbești toată ziua despre energie curată. Și ieftină. Și să agiți de asemenea toată ziua bună ziua spectrul crizei energetice. Să îngrozești populația că la iarnă nu va mai avea căldură și că nu va mai putea achita prețul la facturi. Și să nu faci nimic pentru a câștiga mai multă energie. Doar să dai din gură. Asta fac astăzi guvernanții.
Voi recurge la cel mai simplu exemplu. Fiecare cetățean dintre cei care au în proprietate o casă – și sunt câteva milioane în situația asta – are posibilitatea să-și instaleze panouri fotovoltaice, să se lege cu ele la rețeaua electrică și, din consumator, să devină prosumator. Adică, atunci când e vreme frumoasă, soare sau măcar lumină, să producă energie gratis, să consume cât consumă, iar surplusul să-l verse în rețeaua națională. Iar în cursul nopții sau în sezonul rece să-și recupereze energia tot fără costuri. Ba chiar să mai poată și primi în anumite condiții bani de la Enel. Ce se întâmplă în realitate?
În realitate, așa cum se întâmplă și în alte domenii, Guvernul a reglementat acest scenariu, dar reglementarea s-a oprit undeva la jumătatea drumului. Teoretic, există posibilitatea ca statul să intervină financiar și să-l ajute pe cetățean cu o anumită sumă de bani, aparent substanțială, astfel încât acesta să facă față investiției. Aparența însă nu ține loc de realitate. Numărul celor care beneficiază de un asemenea suport al statului este mic chiar și pe hârtie. În realitate, este infim. De ce? Pentru că logica lucrurilor este întoarsă de Guvern cu susul în jos. Cetățeanul are posibilitatea să facă o solicitare către Guvern, iar Guvernul la rândul său poate ca, în doi – trei ani, să aprobe această solicitare și să vireze banii necesari. Atâta doar că, până atunci, cetățeanul nu poate investi pentru a-și instala panourile fotovoltaice, urmând ca mai târziu să-și recupereze o parte din costuri de al stat. El trebuie pur și simplu să facă în regie proprie laborioasa documentație necesară, să prezinte proiectul instituțiilor de stat și să aștepte până când birocrația va reacționa. Abia ulterior instalația fotovoltaică poate fi pusă pe casă. Adică după câțiva ani de zile.
În aceste condiții, inițiativa guvernamentală, care încearcă să imite inițiative asemănătoare legate de energia verde din alte state UE, rămâne încremenită în proiect. Criza energetică vine peste noi, ne calcă în picioare la nivel de stat și de individ, în timp ce ne ascundem în spatele umbrelei birocratice.
Dacă ar exista bune intenții în acest sens, inițiative cât de cât fezabile, atunci treaba ar putea deveni simplă. Cetățeanul își instalează în regie proprie instalația fotovoltaică. Depune documentația necesară, pe care oricum a elaborat-o pentru a deveni din consumator prosumator, și primește de îndată banii de la statul român. Asta s-ar întâmpla, dacă într-adevăr ar exista o politică energetică cât de cât fezabilă.
Cine face politica energetică a statului român? Guvernul, prin intermediul Ministerului Energiei, Ministerului Mediului și Ministerului Finanțelor. Guvernul, care stă deci pe un scaun cu trei picioare. Dacă o asemenea politică vizând gospodăriile individuale, lipsește cu desăvârșire, înseamnă că Guvernul nu dorește, nu vrea sau nu știe cum se face o politică energetică. Și atunci reprezentații săi trebuie să plece acasă.
A fost doar un mic exemplu. El poate fi extins evident și în ceea ce privește societățile comerciale. Mai ales a celor energofage. Poate fi extins și asupra producătorilor agricoli. Pentru că și aceștia consumă energie, o energie care poate fi super ieftină sau poate fi super scumpă, prohibitivă chiar, în funcție de modul în care este produsă. În plină criză energetică, care devine din ce în ce mai acută pe zi ce trece, Guvernul ne întreține cu povești care se transformă în baliverne. Ne proiectează vise frumoase, care, pe parcursul nopții, se transformă în coșmaruri.
