Acasă Actualitate Hackerul Guccifer a sunat din închisoarea din Arad la Fox News

Hackerul Guccifer a sunat din închisoarea din Arad la Fox News

926
DISTRIBUIȚI

Hackerul Marcel Lazăr Lehel, cunoscut sub numele de Guccifer, aflat în detenţie la Arad, a sunat din închisoare la Fox News, spunând că nu vrea să fie trimis în SUA pentru a-şi ispăşi pedeapsa primită de la instanţele americane. În România, el a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru că a spart conturile de mail ale directorului SRI George Maior şi ale europarlamentarului Corina Creţu.

Conform Fox News. Marcel Lazăr, Lehel a declarat că vrea să rămână în închisoare în România şi că nu vrea să fie returnat în Statele Unite, unde este condamnat la 52 de săptămâni de închisoare pentru acces neautorizat la un computer şi furt de identitate.

Sursa citată relatează că hackerul a sunat de mai multe ori la producătorul executiv al Fox News Pamela Browne, iar după ce şi-a dat acordul pentru a fi înregistrat, el a spus că are un nou termen în proces, la jumătatea lunii august, la Timişoara, şi că atunci va cere autorităţilor judiciare să îi permită contopirea pedepselor şi executarea lor în ţară.

În martie 2016, Guccifer a fost extrădat în SUA, iar în luna mai el a pledat vinovat în faţa magistraţilor americani pentru acuzaţii legate de accesul neautorizat în mai multe sisteme informatice. Marcel Lazăr Lehel a susţinut în faţa anchetatorilor americani că a reuşit inclusiv să spargă serverul privat de e-mail al fostului secretar de stat Hillary Clinton. Acesta a descris e-mailul fostului secretar de stat ca fiind ”o floare deschisă cu sute de foldere la îndemână”. Directorul FBI a dezminţit însă  faptul că Guccifer ar fi obţinut vreodată acces la e-mailurile cu informaţii confidenţiale ale democratei Clinton.

Procurorii americani au susţinut că hackerul român a spart conturile de e-mail a peste 100 de persoane, în perioada 2012-2014. Printre politicienii americani vizaţi de hacker se numără fostul secretar de stat Colin Powell, mai mulţi membri ai familiei fostului preşedinte George W. Bush, precum şi Sidney Blumenthal. 

Instanţa federală din Virginia care l-a judecat l-a condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare, atât pentru că a spart conturile de e-mail ale familiei Bush şi ale altor personalităţi, cât şi pentru furt de identitate.

Hackerul român a fost adus în România sub escorta Poliţiei Române, dar şi a ofiţerilor FBI, în luna octombrie.

Hackerul arădean a fost condamnat în România, în 2014, la o pedeapsă de şapte ani de închisoare cu executare, pentru că a spart conturile de e-mail ale directorului SRI George Maior, ale europarlamentarului Corina Creţu şi ale unor vedete. Decizia de condamnare a fost menţinută în mai 2015 de Curtea de Apel Bucureşti.

Comentarii

comentarii