Acasă Cultura Hamlet mortua est – memorfozarea capodoperei lui Shakespeare într-un cabaret funebru, la...

Hamlet mortua est – memorfozarea capodoperei lui Shakespeare într-un cabaret funebru, la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Asociația Culturală Arte-Factum Timișoara a dedicat cea de-a cincea  ediție a laboratorului de introspecție teatrală și platforma teatrală independentă întâlnirilor cu nemuritorul prinț al Danemarcei și capodoperei shakespeariene, Hamlet.

Cercetarea din cadrul laboratorului de introspecție teatrală, condusă de actorul și regizorul Levente Kocsardi,  va dezvolta   o nouă producție teatrală independentă – spectacolul modular ”Hamlet mortua est”.

”În cadrul laboratorului am reluat  procesul de   cercetare și creație teatrală pe baza  capodoperei lui  William Shakespeare, realizat cu tineri actori profesioniști din diverse centre academice din România, selecționați în urma unui casting.

Am încercat, împreună, să sondăm noi expresii estetice și tehnici de interpretare,  să încorporăm  studii de meta-text în procesul de creație scenică și am consolidat o rețea profesională complexă, cu consistente beneficii pentru viața teatrală a regiunii.

Laboratorul  s-a  axat pe studiul evoluției caracterelor, pe semnul teatral al morții personajelor, avându-l martor pe Gropar, personaj simbolic al tragediei shakespeariene”, explică directorul de scenă. 

Rezultatele laboratorului sunt  secvențial prezentate public pe platforme online și pe canalul  youtube al producătorului,  iar noul spectacol, Hamlet mortua est, care memorfozează capodopera lui Shakespeare într-o monodramă, un cabaret  funebru, o paradă a personajelor damnate, va avea premiera cu public imediat ce situația sanitară o va permite.

Proiectul Arte-Factum ”Hamlet mortua est” este cofinanțat de Consiliul Județean Timiș. Parteneri:  Teatrul Maghiar de Stat  ”Csiky Gergely”,  Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, Scena Digitală.

Comentarii

comentarii