Acasă Actualitate Haos total la un spital din Banat! Asistenta medicală cu piciorul rupt,...

Haos total la un spital din Banat! Asistenta medicală cu piciorul rupt, ucisă de paranoia COVID-19, nu avea coronavirus!

DISTRIBUIȚI

Confirmată cu coronavirus imediat după deces, asistenta din Măureni care a ajuns la Spitalul Județean din Reșița cu piciorul rupt nu era în realitate infectată cu temutul virus!

Institutul Cantacuzino, care a făcut un al doilea test post-mortem, a confirmat oficial că preoteasa de la Măureni, care a fost înmormântată de urgență, într-un sicriu închis, fără ca măcar membrii familiei să o mai vadă o dată, nu avea coronavirus. În aceste condiții, revolta familiei și a întregii comunități este și mai mare. Pentru că, spun aceștia, femeii nu i s-au acordat îngrijirile necesare și nu a fost operată pentru că medicii s-ar fi temut să nu se infecteze cu COVID-19.

Un alt aspect care confirmă haosul instituțional este că în comuna Măureni nu s-a anunțat de către nicio instituție faptul că rezultatul de la Institutul Cantacuzino este negativ. În urma decesului și a primului test, care confirma prezența coronavirusului, mai multe persoane au rămas în izolare. Intraseră în contact cu preoteasa. Acum, oamenii nu știu ce să facă, să rămână complet izolate sau nu. Și asta pentru că nimeni nu comunică nimic!

Sursa: expressdebanat.ro

Comentarii

comentarii