„Am râs și eu… până nu a mai fost amuzant!” – o frază care reflectă realitatea dureroasă a hărțuirii și bullying-ului în școli. Unde se termină gluma și unde începe umilința? Cine sunt victimele, agresorii și martorii acestui fenomen? Mai ales, cum putem contribui la schimbare?
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) organizează o dezbatere deschisă pe tema hărțuirii, bullying-ului și violenței în mediul școlar, invitând comunitatea să participe la un dialog sincer despre prevenire și combatere.
Când? 27 martie 2025
Unde? Aula Magna, sediul central UVT
Ora? 12:30
„Vocea ta contează!”, transmit organizatorii, îndemnând participanții să se implice activ în identificarea soluțiilor și să contribuie la schimbarea regulilor jocului. Evenimentul promite povești reale, perspective diverse și acțiuni concrete pentru un mediu școlar mai sigur și mai echitabil.
Pentru cei care vor să înțeleagă mai bine fenomenul și să sprijine un climat educațional lipsit de violență, dezbaterea de la UVT este o oportunitate de neratat.