Acasă Actualitate Herta Müller nu a venit la întâlnirea cu foştii colegi de liceu

Herta Müller nu a venit la întâlnirea cu foştii colegi de liceu

DISTRIBUIȚI

Absolvenţii de Lenau s-au văzut la Ausgburg

Peste 400 de  foşti elevi ai liceului „Nikolaus Lenau” din Timişoara şi-au dat întâlnire departe de oraşul în care au învăţat. Reuniunea „tuturor generaţiilor” de absolvenţi de Lenau a avut loc la Ausgburg, în Germania. A fost mai uşor, majoritatea elevilor care au terminat liceul cu predare în limba germană au emigrat de mult în ţara lui Goethe. Laureata Premiului Nobel pentru Literatură, Herta Müller, şi ea absolventă de Lenau, nu a răspuns invitaţiei. Scriitoarea care a învăţat la Timişoara nu şi-a putut revedea foştii colegi din cauza programului prea încărcat. Chiar dacă invitaţia i-a ajuns în luna mai, când încă nu devenise arhicunoscută. O întâlnire de asemenea nivel a mai avut loc la mijlocul anilor 80, la Stuttgart. La anul, organizatorii au programat întâlnirea la Timişoara şi speră ca măcar atunci Herta Müller să vină la reuniune.

Numere matricole pe post de bilete de intrare

Evenimentul a fost pus la cale de  organizaţia „Freunde der Lenauschule” (Prietenii Liceului Lenau), înfiinţată anul trecut. Speech-urile oficiale au fost rostite de foşti directori ai şcolii şi scriitori care au fost colegi de cerc literar cu Herta Müller. Chiar dacă nu a fost printre ei, laureata Premiului Nobel a avut mare succes. Cărţile ei s-au vândut foarte bine, în foaierul unde a fost organizată întâlnirea din Germania. Ca bilet de intrare, absolvenţii de Lenau au cumpărat însemnele liceului sau copii ale „numerelor matricole de liceu” originale. S-au amuzat copios şi şi-au amintit de  sobrul profesor de matematică, Walter Chef, care le concepuse şi apoi obţinuse aprobarea ca ele să devină obligatorii.

Herta Müller – aşteptată şi la întâlnirea din 2010

Momentele solemne aproape au lipsit de la întâlnirea din Ausgburg. Absolvenţii de Lenau s-au destins pe muzica  mixată de DJ Lorenz Minnich şi au avut surpriza unui recital dat de o fanfară… infiinţată spontan. Pentru că s-au simţit bine, absolvenţii de Lenau şi-au dat întâlnire şi la anul. Ei vor să bată recordul de participare de la reuniunea din Germania şi să aducă peste 500 de foşti absolvenţi la Timişoara. Printre ei va fi din nou invitată Herta Müller, probabil cel mai cunoscut absolvent al şcolii din Timişoara. Pentru că la Ausgburg majoritatea celor prezenţi au fost persoane stabilite de mult în Germania, organizatorii fac apel la foştii lor colegi care au rămas în România.  Asociaţia Prietenilor Liceului Lenau îi roagă pe toţi doritorii să contacteze asociaţia la adresa www.lenauschule.net

Comentarii

comentarii