Acasă Economic Hidroelectrica preia principalele active ale UCM Reșița, unitate industrială înființată în 1771

Hidroelectrica preia principalele active ale UCM Reșița, unitate industrială înființată în 1771

DISTRIBUIȚI

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, este în curs de preluare a principalelor active ale Uzinei Constructoare de Mașini (UCM) Reșița, cea mai veche unitate industrială din România, înființată în 1771 și aflată în insolvență din decembrie 2011. Valoarea tranzacției este de aproape 68 milioane lei, relevă datele analizate de Profit.ro.

Vizate sunt două platforme ale societății reșițene, pentru care Hidroelectrica este principalul client. Prima dintre acestea, platfoma ABC, are secții de mecanică grea, turbine și piese de schimb, mașini electrice și tratamente termice, iar cea de-a doua, Câlnicel, deține secții de ansamble sudate și mașini electrice, precum și departament de mentenanță. ″(…) Grupul a fost declarat câștigător al procedurii de vânzare a liniilor de business ABC și platforma Câlnicel, care erau în proprietatea UCM Resița SA. Valoarea tranzacției este de 67,879 milioane lei. Grupul și UCM Resița SA nu au semnat încă acordul de vânzare-cumpărare. Acesta este așteptat să fie semnat în prima jumătate a anului 2023″, scrie în document

În 2022, contractele cu Hidroelectrica și filiala de mentenanță a acesteia, Hidroserv, au avut o pondere cumulată de peste 53% în cifra de afaceri a UCM Reșița.

Intenția Hidroelectrica de preluare a activelor UCM Reșița este mai veche.Cauzele intrării în insolvență a UCM Reșița la finalul anului 2011 au fost, pe fondul crizei economice generale de la acel moment, scăderea cererii interne, gradul de utilizare scăzut al capacităților de producție, neîncasarea creanțelor, nemodernizarea utilajelor, lipsa finanțării pentru investiții și ponderea mare a costurilor fixe în totalul cheltuielilor. În plus, în 2010, Fiscul a anulat facilități fiscale constând în scutiri de obligații de plată de peste 170 milioane lei acordate companiei la privatizare, din cauză că aceasta nu și-a achitat datoriile la stat la finalul anului 2009.

 Istoria UCM Reșița a început în 1771, prin darea în exploatare a primelor furnale și forje, care au pus bazele celei mai vechi unități industriale din România. Înainte de 1989, pe platforma de la Reșița lucrau peste 14.000 de salariați. La finalul anului 2016, numărul acestora era de 958. Compania a fost privatizată în 2003, când compania austriacă INET AG a preluat 51% din acțiuni de la APAPS. În timp, austriecii au ajuns la o participație de 96,8% din capitalul UCM Reșița, scrie www.profit.ro.

Comentarii

comentarii