Acasă Politica Horia Cristian, deputat PNL de Timiş: “Traian Băsescu nu este bărbat politic”

Horia Cristian, deputat PNL de Timiş: “Traian Băsescu nu este bărbat politic”

DISTRIBUIȚI

Legea pensiilor probabil că a ameţit deja de cât a fost plimbată şi pasată dintr-o parte în alta. Mai deunăzi, Băsescu a întors legea din drum în loc să o promulge, iar declaraţiile făcute în urmă cu câteva săptămâni parcă nu veneau de la aceeaşi persoană. Vorbim de o lege care a fost votată de puţini parlamentari, iar preşedintele Camerei Deputaţilor a văzut dublu la acel vot. Oricum, această lege a fost pasată înapoi de pe masa preşedintelui României. “Traian Băsescu nu este bărbat politic. Pentru că dacă era, solicita PDL să o revoce pe Roberta Anastase din funcţia de preşedinte al camerei şi retrimitea legea. Traian Băsescu a demonstrat că nu este un bărbat politic, că nu este demn de a fi preşedintele României. Nu cred că Traian Băsescu se fereşte de suspendare. Promulgarea Legii Pensiilor nu ar fi fost motiv de suspendare, ci este şocat de reacţia României la acţiunile legilor PD”, e de părere deputatul PNL de Timiş Horia Cristian.

“Gândiţi-vă în ce situaţie jenantă sunt membrii PD, care trebuie să-şi schimbe discursul”
De altfel, PNL a pledat ca vârsta de pensionare să fie diferită de la bărbaţi la femei. “PNL a pledat ca vârsta de pensionare la femei să fie mai redusă decât la bărbaţi. Ar fi nedrept ca femeile să se pensioneze la aceeaşi vârstă cu bărbaţii. Eu apreciez foarte mult rolul femeii în societate, în familie, la diverse locuri de muncă. De foarte multe ori, femeia duce greul. Această recunoaştere trebuie să se facă şi prin asigurarea unei vârste de pensionare mai reduse. Dacă ele se pensionează mai devreme, se pot ocupa de familie, de nepoţi. PNL este cel care a dublat pensiile în perioada 2005-2008. PNL nu numai că a dublat pensiile, le-a şi plătit la timp. Acum, forţat de împrejurări, preşedintele Băsescu nu a promovat legea cu această prevedere de egalitate între vârsta de pensionare la bărbaţi şi femei. Nu este el, oare, într-o postură jenantă, acum? Gândiţi-vă în ce situaţie jenantă sunt membrii PD, care trebuie să-şi schimbe discursul, să-şi găsească argumente pentru a se contrazice pe ei înşişi”, spune senatorul Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş.

Peneliştii spun “pas” la şedinţele cu Roberta Anastase la prezidiu
Peneliştii sunt în continuare fermi pe poziţii şi spun că nu vor participa la şedinţele Camerei Deputaţilor, atâta timp cât ele vor fi conduse de Roberta Anastase. “PNL va rămâne ferm pe poziţie şi nu va participa la şedinţele de plen ale Camerei Deputaţilor, atâta timp cât vor fi prezidate de Roberta Alma Anastase. Există o decizie a grupului parlamentar din cameră de a nu participa la şedinţele Camerei Deputaţilor”, spune Horia Cristian.

Comentarii

comentarii