Acasă Actualitate Horia Cristian: “Poate ar fi momentul să se gândească la cei care,...

Horia Cristian: “Poate ar fi momentul să se gândească la cei care, forţaţi de legile generate de incompetenţa guvernului PD-L, au ales această cale de a se exprima”

147
DISTRIBUIȚI

Deputatul PNL de Timiş Horia Cristian a reacţionat faţă de unele declaraţii ale consilierului local PDL Ovidiu Ciuhandu pe care acesta le consideră insinuante la adresa partidelor din opoziţie. Declaraţii făcute duminică după ce, pe două din sediile PDL din Timişoara au apărut scrise cuvinte de ocară. Pe sediul organizaţiei judeţene din Piaţa Mărăşti stătea scris: “Hoţi”, “Lepre”, “Ticăloşi”…  “Azi, 21 iunie, am luat la cunoştinţă cu îngrijorare de evenimentele produse în noaptea de sâmbătă spre duminică la sediile PD-L din Timişoara. Eu personal şi PNL în general dezavuăm manifestările care exced limitele civilizaţiei şi ale legii. Condamn ferm vandalizarea clădirilor indiferent ale cui sunt sau care ar putea fi motivele care au dus la aceste acte. De asemenea, consider că afirmaţiile făcute de dl. consilier Ovidiu Ciuhandu sunt insinuante şi lipsite de substanţă, ele fiind un atac lipsit de eleganţă la adresa adversarilor politici. Noi, ca partid, şi eu personal, ca deputat, mi-am exprimat public punctul de vedere atât prin mass-media, cât şi prin votul dat în Parlament şi sunt sigur că vocea noastră a fost auzită de toţi concetăţenii. Poate ar fi momentul să se gândească la cei care, forţaţi de legile generate de incompetenţa guvernului PD-L, au ales această cale de a se exprima”, spune Horia Cristian.

Comentarii

comentarii