Îşi iubeşte meseria mai mult decât viaţa. Nu concepe ca vreodată să facă altceva. A pierdut de mult timp şirul operaţiilor reuşite şi chiar al lucărilor scrise. Atăzi, Horia Vermeşan, şeful Clincii I Ortopedie Timişoara, susţine că meseria sa este mai frumoasă decât cea mai frumoasă femeie din lume. Vorbeşte puţin despre el şi mult despre ortopedie. Este probabil un defect profesional sau o modestie care l-a caracterizat întreaga viaţă.
Câţi ani din viaţă v-a mâncat ortopedia?
Nu mi-a mâncat nici un an… Au fost 31 de ani frumoşi petrecuţi în ortopedie. Nu am ce regreta şi nici de ce mă plânge.
De ce aţi ales să deveniţi ortoped?
De când mă ştiu mi-a plăcut traumatologia, am fost influenţat puternic şi de domeniul sportiv. M-am ocupat mult de sportivi, de fotbalişti, handbalişti, baschetbalişti… a fost pasiunea mea. Nu am neglijat pe nimeni, dar am preferat să pun pe picioare oameni a căror întreagă viaţă şi existenţă depindea exclusiv de ele.
Cu ce performanţe deosebite se poate mândri ortopedia din Timişoara?
Sunt extrem de multe. Eu aş spune că suntem pe primul loc în ţară din acest punct de vedere. Nu cred că în România se găseşte o clinică identică. De la operaţii artroscopice până la endoprotezarea şoldurilor sau genunchilor sau chirurgia spinală, pe coloană, în toate cred că excelăm. Îmi aduc acum aminte de cei doi doctori din Florida care, în urmă cu 7 ani, au realizat prima intervenţie pe coloană. Este o chirurgie extrem de pretenţioasă şi riscantă, dar care are o patologie foarte vastă. Am învăţat ceva de la americani. Acum avem un compartiment de chirurgie spinală excelent la Timişoara.
Cum staţi cu dotările?
Ar fi culmea să mă plâng, avem cele mai performante dotări şi condiţii să facem o chirurgie de cea mai înaltă performanţă. În cele două clinci există 7 săli de operaţii şi suntem pregătiţi pentru absolut orice. Foarte performant este şi serviciul de radiologie şi imagistică şi ne putem mândri şi cu un compartiment de recuperare excelent.
Cum era în fostul sediu, de pe bdul. Mihai Viteazu?
Era un adevărat dezastru. Mă ia şi acum groaza când mă gândesc. Îmi amintesc cu părere de rău de bolnavii care erau obligaţi să stea pe saltele întinse pe jos, din lipsă de paturi. Ce vedeţi acum este desprins din alt film. Acum avem saloane cu două paturi şi cu grupuri sanitare proprii. Pe atunci era de neconceput aşa ceva.
Aţi mai avut timp să scrieţi lucrări ştiinţifice şi cărţi?
Dacă vrei, îţi găseşti timp şi pentru scris. Am peste 400 de lucrări şi tratate publicate şi 27 de cărţi. Am cinci brevete de invenţie, din care unul premiat chiar la Salonul de la Geneva.
Câte operaţii aţi făcut?
(Râde) Deja îmi cereţi prea mult, niciodată nu le-am numărat. Au fost foarte multe… Important a fost mereu pacientul şi sănătatea lui.
Nu v-aţi plictisit de ortopedie?
Chiar mă faceţi să râd. Nu am cum să mă plictisesc de ortopedie. Ortopedia este ca o femeie frumoasă, de care te îndrăgosteşti tot mai tare. Sunt fericit să văd azi cum o serie de tineri talentaţi se înscriu pe acelaşi drum pe care m-am înscris şi eu. Am trăit atâtea satisfacţii şi bucurii încât nu vi le pot descrie nici în câteva zile.
Ştiţi vreo glumă cu ortopezi?
Hmm… Chiar nu ştiu niciun banc sau ceva asemănător. Poate suntem prea serioşi sau poate meseria este de aşa natură.
