Acasă Actualitate Hymalaia de gunoaie şi frunze, în Zona Tipografilor Timişoara

Hymalaia de gunoaie şi frunze, în Zona Tipografilor Timişoara

DISTRIBUIȚI

Hymalaia de gunoaie in zona Timpografilor Timisoara photoCartierul Tipografilor din Timişoara a fost întotdeauna cu probleme. Ori nu este iluminat, iar la adăpostul întunericului hoţii sparg garajele, ori cetăţenii nesimţiţi aruncă gunoaiele pe unde apucă pe străzi sau pe spaţiul verde.
Oricât ar face curăţenie Retim şi oricât ar interveni Poliţia Locală, oamenii tot abandonează gunoaiele peste tot. Acum, pe str. A. Popovici, tronează munţi de gunoaie şi frunze uscate, cât…. Hymalaia. Retim a transmis că va trimite echipa cu maşina să ridice aceste deşeuri… când va avea utilajul liber.
Poliţia Locală Timişoara cunoaşte situaţia de la intersecţia străzilor A. Popovici, cu Vasile Lucaci şi a promis amenzi usturătoare celor care încalcă legea. O soluţie sugerată de către ZIUA de Vest este ca poliţia să pună chiar în acea locaţie un panou mare cu următorul text din HCL Timişoara nr. 371 din 2007: „Amenzile pentru abandonarea deşeurilor pe stradă şi în alte locuri neautorizate sunt cuprinse între 500 şi 1.000 de lei pentru persoanele fizice şi între 1.000 şi 2.500 de lei pentru persoane juridice!”. Astfel, cei care abandonează gunoaiele vor fi cât de cât speriaţi.
Rampa clandestină este chiar pe spaţiul verde, în timp ce peste drum este ghena de gunoi. La intersecţia celor două străzi este una dintre sutele de rampe clandestine de deşeuri pe care unii timişoreni (sau netimişoreni) le creează cu cea mai mare neruşinare în capitala Banatului, oraş ce se vrea civilizat. Situaţia este şi mai urâtă, în această perioadă, când grămezile de gunoaie sunt acoperite cu frunze uscate, denivelând spaţiul verde. Poliţia Locală Timişoara poate fi sesizată de către cetăţeni, când observă diferite încălcări ale legii sau persoane care aruncă deşeurile în locuri nepermise, la numerele de telefon 0256.968 şi 0256.246.112.

Comentarii

comentarii