Acasă Actualitate I-a scos doi dinţi unui şofer RATT şi poate scăpa basma curată

I-a scos doi dinţi unui şofer RATT şi poate scăpa basma curată

DISTRIBUIȚI

Bătăuşul care i-a scos doi dinţi unui şofer RATT nu poate fi tras la răspundere, pentru că suferă de handicap neuropsihiatric
Poliţiştii timişeni au reuşit prinderea celui care l-a bătut cu brutalitate, săptămâna trecută, pe unul dintre şoferii Regiei Autonome de Transport Timişoara. Însă, surpriză, acesta ar putea scăpa basma curată. Asta pentru că tânărul, în vârstă de 31 de ani, suferă de handicap neuropsihiatric. Purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Emil Andrei, declară: " Noi am reuşit să îl prindem pe agresor, am făcut şi confruntările, pentru a vedea dacă persoana respectivă l-a bătut pe şoferul de autobuz. Poliţiştii au terminat cercetările, iar acum numai procurorul poate decide dacă va începe sau nu urmărirea penală". Bărbatul audiat de poliţişti nu poate fi internat nici măcar la psihiatrie. Acest lucru poate fi dispus doar de către un judecător. În schimb, cel agresat, adică bărbatul care a avut nevoie de 15 zile de îngrijire medicală în urma bătăii pe care a primit-o, ar putea să işi retragă plângerea penală dacă va primi bani pentru lucrarea pe care trebuie să o facă la dinţi. Aşa că acest conflict ar putea să se încheie amiabil cu acordul celor două părţi.

Comentarii

comentarii