Acasă Actualitate Şi-au căptuşit maşinile cu ţigări

Şi-au căptuşit maşinile cu ţigări

DISTRIBUIȚI

Mii de pachete de ţigări, ascunse în cele mai neaşteptate locuri

Traficanţii de ţigări din vestul ţării sunt tot mai inventivi şi dau tot mai multe bătăi de cap oamenilor legii. Poliţiştii din Timiş au făcut ravagii, la sfârşitul săptămânii trecute, în rândul cărăuşilor de tutun fără acte, din vestul ţării. Aproximativ 8.000 de pachete cu ţigări sârbeşti şi netimbrate au fost confiscate pe drumurile din Timiş. Sfârşit de săptămână dezastruos pentru traficanţi

Cel mai inventiv traficant de ţigări, reţinut duminică, după un control în trafic, este un tânăr timişorean. Autoturismul acestuia era tapetat cu ţigări. Şoferul de 26 de ani a fost oprit chiar pe o stradă din Timişoara. Cele aproape 1.000 de pachte cu ţigări erau ascunse la motor, în uşi, sub scaune şi în portbagajul maşinii. Tânărul a fost dus la audieri la Secţia 3 Poliţie. Acestuia i s-a întocmit dosar penal pentru contrabandă. Cea mai mare captură de ţigări de la sfârşitul săptămânii trecute a fost făcută însă sâmbătă, pe DN 58 B. Poliţiştii din Gătaia au scos din maşina unui arădean exact 5.420 de pachete de ţigări cu timbru sârbesc. „Ţigările din maşina arădeanului de 31 de ani erau ascunse în interiorul autoturismului şi în portbagaj. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 37.000 lei. Ţigările au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă”, spune Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş.

Cine ştie legea scapă de dosar penal

Un alt tânăr din Timişoara s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă după ce a fost oprit de poliţie la Jamu Mare. În maşina acestuia au fost găsite 800 de pachete cu ţigări cu timbru sârbesc. Şoferul a declarat că toate ţigările erau pentru consum personal şi că le-ar fi cumpărat la Moraviţa, de la un cetăţean sârb. Doi prieteni, ambii din Jimbolia, au scăpat cu amendă după ce poliţiştii au găsit în maşinile lor doar 350 de pachete de ţigări fără acte. Infracţiunea de contrabandă se poate imputa doar de la peste 500 de pachte cu ţigări fără acte. Tot ce trece peste două pachete cu ţigări sârbeşti sau netimbrate de persoană poate fi confiscat automat de poliţie.

 

Comentarii

comentarii