Acasă Editorial Iarnă, pur și simplu

Iarnă, pur și simplu

DISTRIBUIȚI

De ani de zile, ne ”sufocăm” sub aceleași teme, unele mai penibile decât altele, când vine iarna. Minciunile stau înșirate, precum mărgelele colorate, ieftine, folosite de ”invadatorii moderni”, în fostele…viitoare colonii, cumpărând și manipulând naivitatea  aborigenilor,  de la care luau pământuri, păduri, daruri ale lui Dumnezeu, cu un pumn de minciuni.

Asta fac cu noi aleșii noștri, nici nu-mi mai pasă dacă sunt de la Timișoara sau București, din PNL sau PSD sau alt partid, culoarea minciunilor  este identică, poate diferă, ușor, nuanțele…Toți au același refren depășit, ce sună cam așa, dar totuși, diferit vara, diferit, iarna. Vara: ”Avem utilaje, vom deszăpezi  străzile, șoselele, suntem pregătiți cu un parc de utilaje format din X stații, pluguri, etc”. Iarna: ”Am fost luați prin surprindere, dar totuși, arterele principale s-au curățat  de mai multe ori. Nu avem destule mașini, ar fi scump să învestim în utilaje necesare doar câteva zile pe an”. Ahaaaa!!!!!

Doar câteva zile pe an sunt suficiente pentru ca inconfortul cetățeanului să se transforme în revoltă. Uneori, în ură. Dacă primarii ar ști câte blesteme și urâciuni verbale defulează din gurile, sufletele și mințile oamenilor,  ar sta acasă, nu ar mai ieși pe stradă. Le-ar fi rușine și de umbra lor. Pentru un oraș de dimensiunea Timișoarei, capitală de județ,  capitală culturală, un oraș pe care stau ochii mai multor curioși și interesați (instituții, organizații, oameni, decidenți etc), curățarea zăpezii este nota finală la examenul  cu societatea. Timișoara a fost blocată, paralizată, sâmbătă, seara, 15 decembrie,  anul 2018, după Hristos. Singurele  căi deschise erau cele făcute de roțile mașinilor, și acelea, cam strâmbe. Pe unele artere centrale, era, oarecum, curățat. Nu a bătut vântul, asta fiind oarecum neobișnuit  pe așa un frig. A fost rău…Zăpada s-a depus peste tot, ca și cum  așezarea ei era într-un program bine stabilit, pe verticală. S-au rupt copacii, mai ales cei netoaletați, au fost străzi întregi baricadate de copacii răpuși la pământ. Mașinile patinau ca într-un dans al lebedelor negre.

Timișorenii, supărați,  după  atâția  ani  de dezamăgiri cu administrația locală,  având la îndemână  FB,  nu au stat pe gânduri. Au filmat, fotografiat, postat, multiplicat mesajele, au devenit cei mai activi ”agenți” ai domeniului informațiilor publice. Nimic nu mai poate fi ascuns. Revolta este la capătul unui lung șir de dezamăgiri. Timișoara a fost ”regina” premierelor în numeroase domenii, Timișoara  a făcut o revoluție, Timișoara are limita suportabilității foarte aproape pragului  de jos,  este sensibilă.

În acest   decor, ni se spune că ”avem cod portocaliu”, că este grav, că asta e, administrația  poate doar atât.

Păcat. Eu credeam că este iarnă, pur și simplu!

 

 

 

 

 

Comentarii

comentarii